Din 25 August 2003


Nov.2004> Dec.2004



* Luni, Nov 29, 2004 Nici o clipă de odihnă…

Sunt foarte fericit că toată lumea s-a simţit bine la acest festival. Sper din suflet că toţi cei 3500 de oameni din public, invitaţii noştri din Japonia şi din străinătate, precum şi tot personalul care a făcut posibilă desfăşurarea în bune condiţii a acestui festival s-au bucurat de acest eveniment. Dacă mă gândesc bine, întotdeauna mi-am dorit să-i fac pe oameni fericiţi. Totuşi, nu toate eforturile mele au adus rezultatele dorite.


Chiar astăzi am primit un telefon la hotel la ora 8:30 dimineaţa, oră la care aveam programat un interviu la un post de radio din Seattle, SUA. L-am rugat pe William să participe împreună cu mine la acest interviu, el fiind o persoană bine-cunoscută în oraşul său natal, Seattle. Prezentatorul de la celălalt capăt al firului a fost surprins să afle de la William că eu am făcut ca lucrurile să fie confuze pentru toată lumea.


Interviul era live, iar ei nu puteau să înţeleagă engleza pe care o vorbeam eu. Acesta este un alt exemplu de încercare nereuşită în efortul meu de a-i face pe oameni fericiţi. Inteviul a continuat aproximativ o oră, într-o atmosferă foarte serioasă. Bineînţeles că exista şi un translator la celălalt capăt al firului şi totul a fost în regulă, însă eu miam dorit întotdeauna să vorbesc mai bine limba engleză. Sper ca voi toţi să înţelegeţi importanţa învăţării limbii engleze, mai devreme decât am înţeles-o eu.


Începând cu ora cinci după-amiaza, am găzduit un seminar al lui Jakab din Ungaria. Nu-l auzisem vorbind înainte, astfel că i-am programat seminarul la final. Teoria lui, care sprijină din punct de vedere ştiinţific fenomenul cristalelor mele, este explicată în cartea pe care a publicat-o în limba maghiară. Au existat nişte discuţii ale participanţilor la acest seminar despre necesitatea traducerii cărţii sale în limba japoneză. Deci, se pare că am reuşit să-l ajut să facă un progres în această direcţie.



Cartea lui Jakab


După această prezentare, personalul IHM, împreună cu o parte dintre invitaţi s-au adunat cu toţii la o petrecere adevărată cu care s-a încheiat acest eveniment. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi făcut ca acest eveniment să poată avea loc.


Bună, din nou! Sunt Ayano. Din moment ce tot eu v-am relatat despre prima zi a festivalului, nu m-am putut abţine să vă povestesc şi despre a doua şi ultima zi.

Pentru că aceasta era deja a doua zi, mă simţeam mult mai relaxată şi chiar mi-a făcut plăcere să fac pregătirile pentru ziua cea mare. Mă simţeam plină de încredere că succesul zilei anterioare se va face simţit şi astăzi. Şi, bineînţeles, am avut dreptate. Am încercat să intru în Sala Mare unde se viziona filmul Simfonia Gaia nr.5, dar mi-a fost imposibil, deoarece nu am putut găsi nici un scaun liber în întuneric. Mama mea era şi ea în public şi mi-a povestit multe lucruri extraordinare despre acest film, încât am regretat şi mai mult faptul că nu am putut să-l văd.


Oaspetele principal al zilei a fost dr. Ervin Laszlo, care apărea în acest film.


După prezentarea dr-lui Laszlo a urmat o introducere a coordonatorul Clubului Budapesta din Japonia, Shigeyuki Itoh , a directorului şi membrului de onoare Kenichirou Kobayashi şi a reprezentantului japonez al clubului, Mistuhiro Shibata



Prelegerea dr-lui Ervin Laszlo
“Tu poţi transforma lumea”


S-a desfăşurat şi o dezbatere la care au participat dr. Laszlo, Masaru Emoto, regizorul Tatsumura şi dr. Haruo Saji. Interpretarea la pian a dr. Laszlo a fost pentru mine momentul cel mai impresionant al zilei. Pe lângă faptul că este un om de ştiinţă remarcabil, dr. Laszlo este cunoscut şi ca un pianist de un talent excepţional.



Din partea stângă, regizorul Tatsumura, dr. Ervin Laszlo, dr.
Haruo Saji şi Masaru Emoto


La sfârşitul dezbaterii, regizorul a vorbit despre interpretarea excepţională la pian. În timp ce dr. Laszlo se îndrepta spre marele pian amplasat pe scenă, publicul a început să-l aplaude frenetic. Eu nu prea am cunoştinţe muzicale, deci nu ştiu să-i evaluez muzica, dar am simţit o mare dorinţă de a mai asculta această muzică, chiar şi după ce se încheiase. Am simţit că muzica avea capacitatea specială de a mă transporta în lumea lui. Apropo, sunt ocazii foarte rare acelea în care dr. Laszlo acceptă să cânte la pian. E posibil să fi acceptat să cânte, de data aceasta şi din cauza puterii invizibile a lui Masaru?



Interpretare la pian a dr. Laszlo


Interpretarea dr. Laszlo a fost urmată de o interpretare a dr. Haruo Saji. Cei doi pianişti au stiluri foarte diferite, dar care se completează foarte bine. Dr. Laszlo a interpretat piesa cu multă forţă, în timp ce interpretarea dr. Saji a fost foarte lină şi delicată.


Apoi, Kizu de la laboratorul IHM ne-a prezentat fotografia cristalului apei pentru care făcusem rugăciuni cu o zi înainte. Apa pe care am folosit-o era apă plată de la robinet, apă care în mod obişnuit nu este potrivită pentru a produce cristale. De data aceasta, însă, datorită puterii noastre, această apă a cristalizat un cristal hexagonal.



Kizu prezentând fotografia cristalului, împreună cu Masaru Emoto

Fotografia cristalului apei care a fost încărcată
de rugăciunile noastre în prima zi a festivalului.


Festivalul s-a încheiat cu bine, cu un cântec de sfârşit interpretat de Harumi Takahashi, Mari Meguro şi un cor format din 60 de persoane. Am vrut să rămân acolo să savurez toate emoţiile pe care le trăiam, dar pentru că eram unul dintre organizatori, am fost nevoită să închei ce aveam de făcut, imediat după încheierea festivalului. Când am ajuns şi eu la petrecerea de după festival, toată lumea era într-o stare de sărbătoare.



Interpretarea сântecului “Astăzi - Ziua în care traversez Curcubeul”
de către Harumi Takahashi şi Mari Meguro

Melodia “Unul” Interpretată de corul Harumion


La sfârşit, Hazaka, şeful comisiei executive al acestui proiect, a ţinut o cuvântare care a fost urmată de discursuri ale unor invitaţi. M-am simţit foarte bine la această petrecere, chiar dacă mie îmi revenea sarcina de a mă ocupa de invitaţii noştri din străinătate. În timp ce cântam, mâncam şi beam împreună cu cei prezenţi, am simţit la un moment dat o stare de tristeţe gândindu-mă că este aproape sfârşitul festivalului. Dar apoi m-am gândit că aceste ultimele două zile au fost foarte frumoase pentru mine şi sper din suflet să am posibilitatea de a ajuta şi la organizarea celui de-al doilea festival „Apă pentru Viaţă”.



Regizorul Arntz ţinând un discurs, după petrecere


Sunt Ayano Furuya, din nou, una din secretarele lui Masaru Emoto. M-am simţit foarte bine relatându-vă despre evenimentul din 22 nov. şi am acum onoarea să vă povestesc chiar despre marele festival În sfârşit a sosit şi ziua pe care o aşteptam cu toţii, prima zi a Festivalului Apă pentru Viaţă în Seinen-kan, Japonia. Am muncit cu toţii din greu pentru această zi, dar nimeni nu putea prezice ce se va petrece, de fapt.


Responsabilitatea mea a fost aceea de a mă ocupa de oaspeţii noştri din străinătate. Am avut, astfel, ocazia să întâlnesc mulţi oameni interesanţi. Erau atât de mulţi oaspeţi minunaţi atât din Japonia cât şi de peste hotare încât am avut ocazia să învăţ de la ei foarte multe lucruri în aceste două zile.


Au fost amenajate trei încăperi pentru prima zi a festivalului. Sala Mare, care avea o capacitate de 1300 de locuri a fost pregătită să găzduiască evenimentele programate în această zi. În plus, exista şi o sală la subsol în care a avut loc vizionarea filmelor Indigo şi What the Bleep Do We Know!? în timpul acestei prime zile. A treia sală a fost pregătită pentru a găzdui seminarii susţinute de diverse persoane la diferite ore. Deci, existau mai multe atracţii diferite pentru această zi.


Evenimentul din Sala Mare a început la ora unu, dar celelalte săli erau deschise de dimineaţă şi erau deja pline de oameni. De exemplu, prima prezentare a filmului What the Bleep Do We Know!? a început la ora 10:30 şi era deja plin de oameni care stăteau chiar şi în picioare, în spatele sălii. Dar, nu am putut trăi din plin bucuria de a fi împreună cu oamenii care se adunaseră să vizioneze acest film, pentru că producătorului i-a venit ideea de a mă lua împreună cu el pe scenă ca translator, pentru a spune câteva cuvinte. Eram foarte emoţionată stând în faţa a peste trei sute de oameni care se aflau acolo. Pot doar să-mi imaginez cât poate fi de emoţionant să fii pe scenă în Sala Mare prezentând filmul What the Bleep Do We Know!?


Eram în culise împreună cu Masaru şi cu principalul invitat al zilei, William Arntz înainte de începerea evenimentului din Sala Mare. Eram atât de neliniştiţi şi de curioşi în privinţa publicului încât nu puteam sta locului. În cele din urmă Masaru nu s-a mai putut abţine şi s-a dus să privească pe furiş de pe scenă. Bineînţeles că eu şi cu William l-am urmat. Eu nu aveam nici un motiv să fiu pe scenă dar am realizat că mă simt ca unul dintre invitaţi în timp ce priveam pe furiş din spatele marii cortine negre. Sala era plină aproape până la refuz, ceea ce m-a făcut să mă simt uşurată, dar şi emoţionată.



Eu şi William


În sfârşit, festivalul a debutat cu nişte imagini ale lui Craig Peyton şi cu un cîntec foarte frumos interpretat de Mayana, invitata noastră din Olanda. Întreaga încăpere părea încărcată de o stare de sacru şi de suspans, toată lumea era în aşteptarea a ceva extraordinar care urma să se petreacă.



Melodia "Ca apa" interpretată de Mayana


William a făcut o introducere a filmului, s-a derulat vizionarea propriu-zisă, apoi a fost o prezentare realizată de Masaru, o dezbatere cu participarea lui William, Masaru, şi Teruo Matsuda, un scurt discurs al unor invitaţi şi o ceremonie a steagurilor. Totul părea să meargă foarte bine şi pe măsură ce a trecut timpul, atmosfera a devenit tot mai puţin tensionată şi din ce în ce mai familiară. Eu însămi am început să mă simt mai relaxată şi am putut să mă bucur de evenimentele din această zi ca şi cum aş fi făcut parte din public.



Introducerea filmului realizată de producătorul acestuia, Arntz

Prezentare realizată de Masaru Emoto

Dezbatere

Dezbatere

Ceremonia steagurilor şi realizarea unei rugăciuni pentru pacea lumii


La sfârşit ne-am împreunat cu toţii mâinile, am format un cerc mare, ne-am rugat pentru pace în lume şi am mulţumit pentru şansa de a putea trăi împreună această experienţă înălţătoare. La acest moment emoţionant mi-au dat lacrimile ca de altfel şi în timpul melodiei „Cântecul Apei” interpretată de familia Seto, în final. M-am simţit mândră să fac parte din echipa care a făcut posibilă desfăşurarea unui eveniment atât de important.



Pe scenă, ne-am rugat cu toţii pentru apă

"Cântecul Apei" interpretat de Ryusuke şi Hanayo Seto


Apa care a fost martoră la tot ceea ce s-a petrecut în acea zi acolo şi care a fost încărcată de noi cu rugăciuni speciale, a fost dusă imediat în laboratorul nostru pentru a fi cristalizată şi fotografiată. Rezultatul acestei cristalizări era un motiv în plus de a aştepta cu nerăbdare a doua zi a festivalului



Dr. Kazuo Murakami fizician renumit, cunoscut ca un om extraordinar.
„Un om care aş dori să apară în următorul meu film” spune William


* Vineri, Nov 26, 2004 Interviu cu William Arntz

William Arntz s-a întors din excursia de patru zile de la Sinano, Nagano, astăzi. În timp ce mă îndreptam spre hotelul lui împreună cu directorul şef al revistei Hado, Tsuneko Narukage, eram nerăbdător să-i aud povestea. Eu organizasem această excursie pentru el şi eram curios cum a fost.


Când l-am invitat la acest festival, am fost surprins că a acceptat foarte uşor să vină. Însă, mi-a spus, că doreşte să viziteze şi anumite zone rurale din Japonia. Eu trebuia să fiu în Yamagata în acest timp, astfel că mă gândisem să-l invit la o baie termală undeva în acea zonă. Mai târziu mi-a spus că doreşte să meargă într-un loc numit KASHIWABARA în districtul NAGANO. Aparent profesorul lui i-a menţionat acest loc, spunându-i că această zonă are legături profunde cu viaţa lui anterioară.


M-am dus direct la internet pentru a căuta informaţii despre această zonă. Am aflat că era locul de naştere al faimosului scriitor de haiku-uri Issa Kobayashi. I-am scris lui William şi l-am întrebat: profesorul tău ţi-a spus că în viaţa anterioară ai fost Issa Kobayashi?” Răspunsul a venit imediat şi era „Da”.


Am înţeles situaţia şi am rugat-o pe secretara mea Ichise să-i organizeze o mică excursie pentru a pleca să descopere amănunte despre viaţa sa anterioară. Am rugat-o să-i găsească un loc în care să fie şi vorbitori de limbă engleză şi cazare în stil occidental aproape de muzeul lui Issa. I-a găsit imediat locul perfect şi a făcut toate pregătirile necesare.


Auzisem că William se simţise bine acolo, deci nu eram prea îngrijorat, dar eram foarte curios să aflu în ce fel l-a influenţat această excursie. Răspunsul a venit în mod surprinzător, sub formă de haiku în limba engleză:


Întorcându-mă în satul natal
Totul s-a schimbat foarte mult
În cele din urmă şi eu.


Probabil că el plecase în această excursie cu speranţa de a-şi aminti câte ceva din viaţa sa anterioară. Dar în realitate, totul se schimbase foarte mult astfel că nu a putut să-şi amintească nimic. Şi această schimbare îl influenţase şi pe el.


Totuşi, el a admis că i-a fost foarte uşor să scrie haiku-uri în timp ce era acolo. Sper să vă pot împărtăşi unele din haiku-urile sale în ediţia din luna Ianuarie a revistei Hado, în care vreau să vă relatez, de asemenea şi teoria mea cu privire la vieţile anterioare.


Apropo, William s-a împrietenit cu CW Nicole în timpul pe care l-a petrecut la Kashiwabara. Venea seara la căsuţa lui pentru a lua cina împreună.


* Miercuri, Nov 24, 2004 Întâlnirea cu dr. Laszlo

Acum, după ce conferinţa de presă din data de 22 s-a încheiat cu succes, am plecat împreună cu soţia mea la Sapporo pentru un alt seminar BE-ONE care urma să aibă loc în ziua următoare. La acest seminar au venit aproximativ 400 de oameni. La grupul BE-ONE totul părea să meargă bine. După seminar, am plecat împreună cu soţia mea în Susukino pentru a mânca crab - mâncarea mea preferată. A fost delicios. Crabul este cea mai bună mâncare, nu numai pentru gustul lui ci mai ales pentru că nu creează nici un fel de probleme în privinţa caloriilor sau a nivelului de colesterol.

Am sosit în Tokyo azi, pe la ora două după-amiaza. Am mers direct la hotelul Okura pentru a întâlnirea cu dr. Laszlo de la ora trei. Mi-am dorit să-l întâlnesc în calitate de organizator al festivalului. Era acolo şi producătorul Jin Tatsumura care m-a prezentat dr lui Laszlo, precum şi dl Mitsuhiro Shibata., ambasadorul Clubului Budapesta.

Din partea dreaptă producătorul Tatsumura, Dr. Ervin Laszlo, Masaru Emoto
Pe rândul din spate, din partea dreaptă, d-na. Tatsumura, Mitsuhiro Shibata

Aş vrea să vi-l prezint puţin aici pe dr. Laszlo.
S-a născut în Budapesta, Ungaria în 1932. I-a plăcut întotdeauna pianul şi a fost admis la Academia de Muzică Franz Liszt la vârsta de şapte ani. La nouă ani şi-a făcut debutul la pian la filarmonica din Budapesta. În anul 1947 a primit marele premiu la Concursul Internaţional de Muzică de la Geneva şi a debutat cu un recital la New York, câteva luni mai târziu.

A studiat fizica şi filozofia la Universitatea Columbia şi Yale şi a dezvoltat conceptul filozofiei sistemelor. A fost chemat la Clubul Romei, de către fondatorul acestuia, Aurelio Peccei pentru a-l ajuta pe acesta să facă o analiză mondială cu privire la limita creşterii. Mai târziu a devenit directorul de program al Institutului Naţional Unit pentru Pregătire şi Cercetare (UNITAR) şi a lucrat la biroul central al Naţiunilor Unite timp de şapte ani.
În anul 1993, cu ajutorul Guvernului Ungar a fondat Clubul Budapesta. Acest grup are ca scop ridicarea nivelului de conştiinţă al oamenilor în domenii ca ştiinţa, arta şi cultura. Mulţi oameni faimoşi din întreaga lume sunt membrii de onoare ai acestui club.

A scris, de asemenea şi cărţi despre ştiinţa fundamentală şi s-a preocupat de teoria Câmpului Akashic.

Atunci când i-am strâns mâna, l-am întrebat cu sfială: „aţi auzit de mine?” El mi-a răspuns după cum urmează:

„Au fost trei evenimente semnificative în legătură cu dumneavoastră, în ultima vreme. În primul rând, ultimele trei seminarii la care am fost invitat erau toate despre apă. În al doilea rând, când m-am întâlnit cu dr. Rupert Sheldrake acum câteva zile, am discutat numai despre cristalele dumneavoastră. Şi în al treilea rând, de ziua mea, pe 12 Iunie, am primit cadou de la fiul meu din Statele Unite, cartea dumneavoastră.

Am fost foarte bucuros! Era data de 10 Iulie când am luat cina în Jinnguu cu producătorul Tatsumura şi i-am spus acestuia că l-am invitat pe dr. Laszlo la acest festival. Asta înseamnă că dr. Laszlo avea deja cartea mea de o lună. Acum înţeleg de ce a acceptat atât de uşor să participe la festival.

Asta îmi dă o foarte mare încredere în succesul festivalului care va urma.


* Luni, Nov 22, 2004 Conferinţă de presă

Numele meu este Ayano Furuya şi sunt una dintre secretarele lui Masaru Emoto. În ultima vreme au avut loc multe evenimente şi din cauza faptului ca Masaru este puţin cam ocupat acum, vă voi relata eu, în locul lui, unul dintre evenimentele recente la care am participat.

În data de 22 a avut loc conferinţa de presă şi vizionarea filmului special “What the Bleep Do We Know!?” care a fost prezentat la sala HouOu din incinta hotelului New Otani. Această conferinţă a fost organizată ca preambul la festivalul “Apă Pentru Viaţă” care va avea loc în data de 27 şi 28 nov. Conferinţa a fost programată la ora trei, dar Masaru a venit mai devreme cu o jumătate de oră. Venise direct de la Sendai unde avusese un seminar. Are întotdeauna un program foarte încărcat şi, în acelaşi timp, sunt uluită să-l văd atât de energic şi gata mereu să facă mai mult.


Sala era plină de mese mari şi rotunde acoperite cu feţe albe şi multe candelabre foarte frumoase atârnând din tavan. Era amplasată şi o scenă şi, de asemenea, un ecran mare în partea din faţă a sălii. Totul arăta de parcă acolo urma să aibă loc o nuntă mare. (De fapt, în aceeaşi sală a avut loc şi nunta unui faimos luptător de sumo, chiar zilele trecute). Iar deasupra scria cu litere mari “Conferinţă de presă pentru Festivalul Fundaţiei “Apă Pentru Viaţă” şi Vizionarea specială a filmului “What the Bleep Do We Know!?”


Nici nu-mi puteam imagina cum va fi festivalul dacă chiar şi conferinţa de presă se ţinea într-un asemenea loc. Mi-am dat seama că sunt foarte agitată şi emoţionată, în acelaşi timp, gândindu-mă la ceea ce urma să se petreacă. La ora trei, faimoasa prezentatoare de televiziune Setsuko Kobayashi a anunţat deschiderea spectacolului. Masaru, împreună cu producătorul filmului “What the Bleep Do We Know!?” William Arntz, au urcat pe scenă.

William a venit tocmai din America numai pentru a fi prezent la acest festival. Conferinţa de presă a avut ca subiect principal fondarea NPO, Fundaţia Apă Pentru Viaţă, care a fost explicată de Masaru într-o prezentare în Power Point. Am avut ocazia să înţeleg şi eu cât este de preţioasă şi sfântă apa pentru toate lucrurile vii şi m-am simţit foarte mândră să pot participa activ la o cauză atât de importantă.


Pe lângă toate acestea, mai există în plan şi realizarea unui nou film, unul japonez de această dată, ce va avea ca temă principală fotografiile cristalelor lui Masaru. Fiind prezenţi la această conferinţă, producătorul şi actorul principal al filmului „Stone Age au fost prezentaţi de către Masaru, publicului japonez.


Apoi s-a trecut la prima vizionare din Japonia a filmului What the Bleep Do We Know!? subtitrat în japoneză. Aceasta a fost prima dată când am văzut cu toţii, inclusiv Masaru, filmul cu subtitrarea în limba japoneză. În timpul vizionării, publicul era foarte sobru şi foarte concentrat pentru a putea asimila toate conceptele dificile, dar interesante prezentate în acest film. Trebuie să recunosc că scopul cu care producătorul a realizat acest film, acela de a-i face pe oameni să gândească, a fost cu siguranţă atins în cazul celor prezenţi aici în această zi.


Apropo, era pentru prima dată şi pentru producătorul William Arntz când prezenta acest film într-o altă ţară. Avea emoţii atât de mari referitor la reacţia pe care o va avea publicul japonez la acest film, încât a aşteptat în hol tot timpul filmului. Primul pas spre succesul apropiatului festivalul, s-a încheiat cu bine. Nu am nici un dubiu că succesul de azi va răsuna şi în timpul festivalului propriu-zis.


* Duminică, Nov 21, 2004 Seminarul de la Yamagata, Mikawamachi

Ieri, Wiliam Arntz, producătorul filmului What the Bleep do we know!?, a sosit în Japonia şi am organizat cu această ocazie o masă de bun-venit la care au participat şi câţiva dintre angajaţii mei. Chiar şi după zborul destul de lung, acesta părea în formă şi a mâncat cu plăcere sushi. I-a plăcut chiar şi shochu cu prună acră, o băutură tradiţională japoneză. El a spus că este în Japonia pentru a doua oară, dar sunt sigur că a avut şi câteva vieţi anterioare ca japonez pentru că nu m-am simţit deloc stânjenit în preajma lui. Chiar şi el a spus că s-a simţit în Japonia ca acasă.


Astăzi am avut un seminar în oraşul Mikawamachi în Yamagata. Am luat shinkansenul (trenul de mare viteză) de Yamagata în jurul orei şapte dimineaţa şi am ajuns la Yamagata Shinjou după două ore şi jumătate. Mi-ar fi luat o noapte întreagă cu trenul pentru a parcurge aceeaşi distanţă dar inventarea shinkansen-ului a făcut călătoria mult mai convenabilă. În staţie, mă aştepta directorul general Hazaka pentru a mă duce cu maşina la locul în care urma să aibă loc seminarul, la o oră şi jumătate distanţă. El locuieşte în Sendai astfel că nu a avut de parcurs un drum foarte lung.


Yamagata este cunoscut ca Tibet-ul Japoniei din cauza zonei sale slab populate. În cadrul acestei zone, Mikawamachi este una dintre cele mai mici comunităţi, având o populaţie de 800 de oameni. Cel care a organizat acest eveniment, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, cu intenţia de a eleva nivelul de conştiinţă al acestei comunităţii, este Taiki Uchiyama. Cu şapte ani în urmă, el a simţit îndemnul lui Dumnezeu de a se muta din Kanagawa în această zona şi de a înfiinţa o fermă organică împreună cu soţia şi fiica sa.


Acest eveniment a fost organizat pentru a comemora întemeierea NPO, Minna Arigatou (Mulţumire tuturor). A avut loc, de asemenea şi un recital de muzică interpretat de prietenul meu Minehaha. Publicul care a fost prezent la recital şi la conferinţa mea, nu a fost atât de numeros pe cât sperasem. În ciuda acestui fapt, Minehaha a interpretat o arie minunată care probabil că şi-a răspândit vibraţia puternică nu numai în interiorul acelui oraş, ci chiar până la muntele Dewasan.


În dimineaţa următoare ne-am trezit devreme pentru a vizita unul din munţii Dewasan. Am mers împreună cu Hazaka, Uchiyama şi cu Akira Yoneda şi Takeo Kawachida de la organizaţia „Trezirea Fiinţei Umane”, care-mi sunt prieteni de mai bine de zece ani. Yoneda şi Kawachida sunt amândoi şi prietenii lui Uchiyama şi au venit pentru a-i fi alături la acest eveniment.


Am avut o întâlnire oficială de închinare şi binecuvântare la sanctuarul de la muntele Dewasan cu mai marele preot al acestui loc sfânt, Hisanobu Ogata. În acelaşi timp se desfăşura şi o ceremonie de binecuvântări pentru doi dintre călugări în perioada lor de asceză. Şi eu m-am simţit mult mai încrezător după ce m-am rugat pentru succesul festivalului nostru din 27 şi 28 noiembrie.


cu mai marele preot al sanctuarului de pe muntele Dewasan, Hisanobu
Ogata




închinare şi binecuvântare oficială la muntele Haguro


în colţul mai îndepărtat se află Takeo Kawachida


De fapt, ieri am aniversat 37 de ani de căsătorie. Soţia mea era, însă, plecată pentru trei zile în Korea, împreună cu fiica mea, cu afaceri. Cred că este prima oară în 37 de ani de căsnicie când nu suntem împreuna în aceasta zi. De aceea, în ultimele două zile am luat cina cu câţiva dintre angajaţii mei, fiindcă nu prea vroiam sa mănânc singur.


La un moment dat, unul dintre angajaţii mei mi-a sugerat: "ar fi frumos să te duci cu un buchet de flori mâine la aeroportul Narita !" Bineînţeles că intenţionam să merg sa o iau pe soţia mea de la aeroport, dar nu mă gândisem să o aştept cu flori. "Este o idee foarte bună," am replicat eu. Aceasta este o parte a personalităţii mele, care îmi place. Deci, am trecut imediat la fapte şi am rugat-o pe secretara mea să comande 37 de trandafiri roşii pe care i-am dus la aeroport. Eu m-am simţit puţin stânjenit, dar soţia mea a fost foarte impresionată şi s-a bucurat mult. Nepotul meu a fost şi el foarte fericit.


Evenimentul programat pentru prima zi (27 nov.) a festivalului este vizionarea filmului What the Bleep Do We Know! iar Fundaţia Internaţională Apă Pentru Viaţă, va otganiza o zi de dezbateri cu tema APA. Pe de altă parte, evenimentul principal al zilei următoare (28 nov.) este vizionarea Simfoniei Gaia nr.5 cu participarea specială a dr. Ervin Laszlo şi a dr. Haruo Saji, având ca temă MUZICA. În plus, dr. Ryou, cunoscut şi ca un mare muzician, ne va interpreta la pian, în cadrul acestui festival, o bucată muzicală care va completa perfect această zi dedicată muzicii.


Da! Apa are capacitatea de a transmite energia sub formă de vibraţie (sunet) în corpul nostru, pe pământ şi chiar în întregul univers, toate aceste vibraţii formând mandale mari, mici şi mijlocii care stau la baza creării oricărui fenomen.


Una dintre activităţile cele mai interesante ale zilei va fi o dezbatere la care voi lua parte şi eu. Alături de mine vor fi dr. Laszlo, dr. Saji, fizicianul care înţelege universul prin sunet şi
producătorul filmului, Jin Tatsumura care a exprimat teoria Gaia prin imagini pe care le-a numit, în filmul său, simfonie.

Dr. Ervin László
de la Simfonia Gaia No. 5 (c)Biroul lui Jin Tatsumura

Dr. Haruo Saji
Producătorul Jin Tatsumura


Apropo, organizatorul sunt eu, Emoto. De curând am aflat ce înseamnă numele meu în limba sanscrită. Emoto se poate traduce ca Nada-Brahman, care înseamnă sunet. Nada înseamnă, de fapt fluviu, iar Brahman înseamnă sursă; deci, la originea sunetului se află sunetul cristalin al apei, acel sunet care se produce la sursa de la care se formează un fluviu.


Se pare că am venit în această existenţă cu un nume foarte semnificativ.


Găzduiesc acest festival al Fundaţiei Internaţionale Apă Pentru Viaţă (IWLF) care va avea loc în data de 27 (Sâmbătă) şi 28 (Duminică) Noiembrie la Nihon Seinen Kan, pentru a comemora întemeierea NPO.


Puteţi afla mai multe detalii despre acest festival în pagina de web Festivalul Apă pentru Viaţă ( în limba japoneză), dar aş vrea să vă explic tuturor scopul şi menirea acestui festival astfel încât, cât mai mulţi oameni să poată lua parte, împreună cu mine, la acest eveniment special.


Primul scop – Vizionarea filmului What the bleep do we know!?


Acest film a fost realizat în luna Martie a acestui an de către o mică companie de filme din Statul Washington, Statele Unite ale Americii. Fotografiile mele cu cristalele de apă au un rol important în tema acestui film.


Începutul acestuia a fost mesajul de mai jos, pe care l-am primit cu vreo trei ani în urmă:
“Suntem o companie de filme independentă cu sediul în Washington. Dorim să facem un film despre particulele fundamentale ale universului dar nu am găsit până acum nici un material care să constituie o bază de pornire pentru a realiza acest film, până când am văzut cartea dvs. Mesajul Apei. Cu toţii am fost de acord că fotografiile dvs. cu cristale sunt exact ceea ce ne trebuie pentru a putea realiza acest film. Vă scriem pentru a vă cere permisiunea de a folosi aceste fotografii pe pagină xx, în total cam zece imagini. Este posibil?”


Bineînţeles că am fost de acord şi am semnat contractul fără nici o ezitare. Îmi amintesc că le-am propus ca titlu pentru acest film ceva de genul “Nu suntem cumva toţi nişte Particule Fundamentale?” La scurt timp după aceea am uitat de acest eveniment. Am primit însă veşti în luna Aprilie, chiar înainte de pleca în turul de seminarii pe care l-am realizat în America, despre faptul că filmul a fost finalizat. Puteţi afla mai multe detalii despre asta în jurnalul meu din 5 Aprilie (în limba engleză). Există, de asemenea şi o relatare despre ceea ce s-a petrecut după aceea în jurnalul din 20 Aprilie (în limba engleză).


Au trecut două luni şi jumătate de atunci şi filmul a atras atenţia publicului pe întreg teritoriul Americii. Filmul, realizat de o companie de filme independentă, care la început putea fi vizionat doar într-un singur cinematograf este acum difuzat în peste 150 de săli de cinema în toată ţara şi a fost în topurile mondiale din ultimele cinci luni printre primele duăzeci-treizeci de locuri.


Mass-media, inclusiv ziarul Wall Street Journal au prezentat ştiri despre succesul de care se bucură acest film. Inclusiv CNN a prezentat de două ori subiectul acestui film! Puteţi afla diversele ştiri din mass-media referitoare la acest film accesând site-ul oficial.


Şi astfel s-a creat un fenomen similar cu cel iscat de cartea mea Mesajul Apei în care puterea pe care au reþelele de comunicare în distribuirea largă a diverselor mesaje, s-a dovedit încă o dată de mare ajutor.


Şi în sfârşit, acest film atât de mult discutat va fi difuzat în afara Statelor Unite şi a Canadei pentru prima dată, în Japonia, în cadrul acestui festival. Nu am la dispoziţie decât o singură zi pentru a-l prezenta, însă dl. William Arntz, producătorul principal al filmului va şi el prezent pentru a ţine un dicurs.


Credinţa mea este că acest film, cu înţelesurile sale profunde, poate constitui un instrument educaţional extraordinar şi poate fi considerat un preambul la intrarea întregii umanităţi într-o nouă dimensiune.


Sper sincer ca acest film să fie vizionat şi înţeles de cât mai mulţi oameni care să descopere în fiinţa lor, cu această ocazie, noi moduri de a gândi.


În data de 16 noiembrie am sărbătorit a 37-a aniversare de la căsătorie. Fiica mea ne-a invitat într-o mini-vacanţă de trei zile la Kaminoyama în regiunea Yamagata, pentru a celebra aniversarea noastră. Mi-a spus că a găsit acest loc pe internet când era încă în Olanda.


„Vă va place locul!” ne-a asigurat ea. Ne-am cazat la un hotel tradiţional japonez, Meigetsusou, care era foarte bine poziţionat. Cu trenul de mare viteză (shinkansen) „Tsubasa” (numele trenului), de la Tokyo la Yamagata se fac doar 2 ore şi 40 de minute. Shinkansen-ul este o mare invenţie. Cu un tren obişniut, am fi călătorit o jumătate de zi până acolo.


Acest hotel este unul dintre cele mai bune locuri în care am stat vreodată. Cum mulţi dintre voi ştiţi deja, eu călătoresc cam 6 luni pe an şi am ocazia să stau la diferite hoteluri. Probabil că în total am stat la vreo 700, 800 de hoteluri până acum. Şi când vă spun că acesta era unul dintre cele mai bune, puteţi fi siguri că era unul cu adevărat de calitate.


Dacă vă întrebaţi ce este atât de grozav la acest hotel, am să vă spun totul. Sunt anumite lucruri care m-au impresionat. Unul dintre ele au fost băile termale. Era acolo apă din belşug şi temperatura ei era perfectă. Aveam în camera de hotel propria baie cu apă termală astfel încât am putut beneficia de ea ori de câte ori am vrut. Am putut rămâne doar o noapte acolo, dar în cursul acestei nopţi, m-am răsfăţat făcând baie de opt ori în apa termală binefăcătoare! Bineînţeles că aveau în acel hotel şi un bazin mare cu apă termală pentru toată lumea şi de asemenea unul în aer liber,.


Băile termale de la Kaminoyama


Băile termale de la Kaminoyama


M-a impresionat, de asemenea şi modul în care era aranjată camera. Un hotel tradiţional japonez are de obicei podea tatami pe care se mănâncă şi se doarme, în aceeaşi cameră. Dar, aici aveam o cameră în plus în care se afla o masă în stil occidental astfel încât puteam mânca fie direct pe tatami, fie de pe scaune. Pentru oameni mai în vârstă care au probleme cu picioarele şi pentru străinii care se cazează la acest hotel (şi erau câţiva) este mult mai confortabil să poată mânca la masă. Pe lângă toate acestea, mâncarea a fost pregătită după preferinţele noastre, astfel încât, spre deosebire de alte hoteluri de acest fel unde mâncarea se serveşte toată odată, aici felurile de mâncare ne-au fost servite pe rând, unul câte unul .


Am luat şi micul dejun şi cina în cameră şi m-am gândit că a fost nevoie de mult timp şi de mult efort din partea angajaţilor pentru a ne servi în acest fel. Probabil că angajaţii aveau şi ei, pentru a se putea odihni, dormitoare speciale în acest hotel. Cu toţii erau bine instruiţi şi foarte ospitalieri. Mi-am dat seama că ei simţeau că scopul existenţei lor este acela de a-i primi cât mai bine pe oaspeţi şi de a-i face să se simtă cât mai confortabil.


Părea că toţi oamenii care simţeau în acest fel s-au adunat să lucreze împreună în acest hotel. Camerista noastră, Ai Yamaguchi era şi ea una dintre aceştia. M-am simţit foarte liniştit şi confortabil acolo datorită eforturile pe care ea le-a făcut pentru ca noi să ne simţim cât mai bine.


Hotelul dispunea şi de un serviciu de masaj prin reflexoterapie. Masajul a fost sublim, m-am simţit vindecat până în adâncul sufletului. Mai erau şi alte atracţii în acest hotel, de aceea vă recomand să le vizitaţi pagina de web. Este un hotel puţin cam scump dar preţul nu diferă cu mult de cel al unor hoteluri de cinci stele din Europa.


Adresa site-ului Băilor termale Kaminoyama Meigetsu-sou este (în japoneză)
http://www.meigetsuso.co.jp/


Este posibil să fi rămas cu o impresie atât de plăcută despre acest hotel din cauza faptului că aceasta a fost prima vacanţă pe care fiica noastră ne-a făcut-o cadou şi pentru că adorabilul nostru nepot a fost şi el cu noi acolo. Sper că ma voi putea întoarce aici atunci când voi avea timp, pentru a scrie în linişte.


* Miercuri, Nov 10, 2004 Seminarul Akahige Jyuku în Nasu

Akahige Jyuku este o organizaţie mondială fondată de dl. Koushirou Kenmochi care a descoperit şi dezvoltat un nou tratament medical numit "terapie prin echilibru activ". Această organizaţie găzduieşte un curs de instruire în acest tratament cam de două ori pe an. De această dată cursul a fost organizat pe platoul Nasu din regiunea Tochigi. Pentru că eu susţin medicina alternativă, mă străduiesc să particip, ori de câte ori am ocazia, la astfel de evenimente.



Cu fondatorul şi directorul organizaţiei Akahige Jyuku


Numele organizaţiei, Akahige, vine de la faimosul film Akahige, produs de regizorul Akira
Kurosawa. Eu am şi vizitat dealtfel casa celui care a fost unul dintre cei mai faimoşi regizori din lume, cu ocazia unei terapii Hado, pe când era încă în viaţă. Aceasta se petrecea cu 15 ani în urmă. Bineînţeles că eu sunt un mare fan al său. Trebuie să recunosc că filmul meu preferat este "Cei şapte samurai", dar şi Akahige se află, pe lista mea cu filme preferate.


Există o scenă în acest film, în care, la un moment dat, dr. Akahige spune că "originea oricărei boli este sărăcia şi ignoranţa". Eu sunt perfect de acord cu această idee şi din moment ce am început şi eu să gândesc în această manieră, am renunţat la activităţile mele de medicină alternativă şi m-am focalizat mai mult asupra unei educaţii care să deschidă minţile oamenilor. De atunci călătoresc prin lume, urmând această cale.


Ştim cu toţii că vindecarea sufletului este foarte importantă. Eu îmi doresc să văd cât mai mulţi doctori Akahige care să-şi răspândească învăţăturile în toată lumea.


Astăzi am avut un alt seminar la Kyoto. A fost organizat de asociaţia de construcţii din Kyoto, la care participantul principal a fost compania Noguchi Construction. Îl cunosc pe dl. Noguchi de când era copil pentru că eu şi tată său aveam o prietenă comună d-na Sadako Ogiwara. Ea a fost cea prin intermediul căreia am fost invitat să vorbesc la acest eveniment pentru drepturile omului.



d-na Sadako Ogiwara (stânga) şi dl. Preşedinte Noguchi (dreapta)


O cunosc pe d-na Ogiwara de mai bine de 10 ani. Îmi este ca sora mai mare din Kyoto. Ea este instructoare de aranjamente florale japoneze şi m-a susţinut în activitatea mea, încă de la începutul cercetărilor mele. A venit la toate evenimentele mele importante chiar dacă acestea aveau loc în Tokyo, Kansai sau Fukoka. Suntem vechi prieteni, şi atunci când suntem împreună pot glumi şi mă pot relaxa în voie. Ea este şi un foarte bun barometru pentru mine, căci întotdeauna îmi arată dacă merg în direcţia cea bună.


Seminarul pentru drepturile omului are loc în fiecare an, de mai bine de 10 ani încoace. Prin munca lor, ei urmăresc să pună cât mai bine în practică Declaraţia pentru Drepturile Omului care a fost elaborată acum 50 de ani de către Naţiunile Unite. Călătorind mult prin Japonia, mi-am dat seama că în zonele rurale există multe grupuri cărora nu li se respectă drepturile. Mă întreb dacă mai există încă probleme majore legate de prejudecătile faţă de oamenii Buraku în acele zone.


Este adevărat că în toată lumea există tot mai multe probleme, violenţe care încalcă drepturile omului şi tot felul de divergenţe din cauza diferenţelor etnice sau religoase. Eu cred cu tărie că mesajul pe care l-am exprimat în cartea mea „Mesajul apei” ne poate fi de mare folos pentru a învăţa să ne eliberăm de astfel de tensiuni. Sper că acestă carte va ajunge în şcolile din întreaga lume pentru a fi folosită ca material educaţional.


După seminar, dl. Noguchi Junior ne-a invitat la o cafenea japoneză de pe malul râului Takase. Această cafenea a devenit faimoasă în urma unui roman scris de Ougai Mori. Multor japonezi le place foarte mult bucătăria tradiţională japoneză din Kyoto, iar eu sunt, cu siguranţă unul dintre ei. Aici mâncarea este uşoară şi în acelaşi timp, foarte rafinată; eu am învăţat să o apreciez pe măsură ce am înaintat în vârstă. Întotdeauna am fost de părere că originea bucătăriei tradiţionale japoneze este în Kyoto. La cafenea am fost serviţi cu o mâncare delicioasă şi destul de ieftină. Recomand acest loc tuturor celor care vizitează acest vechi oraş, Kyoto.



Exemplu de mâncare japoneză din Kyoto


Astăzi am susţinut un seminar la biroul educaţional Tendaishu Sakamoto. Acesta este cunoscut ca fiind unul dintre pionierii budhismului din ţara noastră. Soutetsu Matsumura, care-mi este prieten de 30 de ani (a cărui fotografie o puteţi vedea dedesubt), de la templul Shoutoku din Nagoya mi-a oferit ocazia de a lua cuvântul la un foarte important şi bine-cunoscut eveniment.



Cu două luni în urmă fusesem deja invitat la un alt seminar Tendaishu în Okayama. Atunci am vorbit în faţa a aproximativ 2000 de oameni, dar majoritatea fiind credincioşi, nu am avut emoţii prea mari. De data aceasta însă, au fost prezente numai vreo 70 de persoane, dar pentru că toţi erau oameni importanţi în cadrul acestei organizaţii, am fost cam emoţionat.



Dar cu toate acestea, seminarul cu tema "A te iubi pe tine însuţi" a fost foarte bine primit şi s-a potrivit de minune cu tema pe care o stabilise şcoala Tendaishu pentru acest an. Tema lor era "Întâlneşte-l pe Budha în tine însuţi", idee similară cu cea despre care am scris şi eu în "Mesajul Apei" vol. 3.

În această carte am descris şi experimentul în care am arătat apei, individual, numele celor cinci mari religii ale lumii (fotografiile 1-5). Apa căreia i-au fost arătate toate aceste nume a cristalizat foarte frumos. M-am întrebat de ce aceste grupări religioase au probleme în a se înţelege unele cu altele, în această lume. Şi mi-a venit astfel ideea să-i arăt apei toate numele acestor religii, deodată, după cum se poate observa în fotografia 6. Rezultatul este cristalul din fotografia 7.


fotografia 1.Cristalul apei căreia i s-a arătat cuvântul Creştinism


fotografia 2.Cristalul apei căreia i s-a arătat cuvântul Buddhism


fotografia 3.Cristalul apei căreia i s-a arătat cuvântul Iudaism


fotografia 4.Cristalul apei căreia i s-a arătat cuvântul Hinduism


fotografia 5.Cristalul apei căreia i s-a arătat cuvântul Islamism


fotografia 6.Am arătat apei numele tuturor celor 5 religii


fotografia 7.Cristalul apei căreia i s-au arătat numele celor cinci religii.

Observaţi o imagine a unui chip în partea superioară a cristalului? Interpretarea mea a fost aceea că Dumnezeu există în tine (şi în mine), în fiecare dintre noi. Voi ce credeţi ?


* Luni, Nov 1, 2004 Tuturor prietenilor din lume

Tuturor prietenilor din lume, Konnichiwa. Sunt Masaru Emoto, autorul seriei de cărţi "Mesajul Apei". Începând de astăzi, pagina mea de web se va transforma într-un site multilingv care va fi tradus in 9 limbi. Este vorba despre limba japoneză, engleză, olandeză, franceză, italiană, spaniolă, rusă, maghiară şi română. Acest lucru a devenit posibil cu ajutorul grupului şcolii de Yoga MISA, cu care am creat o legătură foarte puternică în timpul vizitei mele în România, la mijlocul lunii octombrie. Când am aflat că în cadrul acestui grup există persoane care vorbesc diferite limbi străine, m-am hotărât să împărtaşesc cu ei vechea mea dorinţă de a-mi face pagina de web accesibilă în mai multe limbi. Prin urmare, ei s-au oferit, fără nici o ezitare, să mă ajute. Aceasta este chiar prima dintre relatările din jurnalul meu, care este tradusă în toate aceste limbi.

Mesajul meu porneşte din Japonia şi este trimis în România pentru a fi tradus, după care va reveni în
Japonia pentru a fi pus pe pagina de web, astfel încât va fi nevoie de două sau trei zile până la actualizarea textului şi în celelalte limbi. Sper că vă voi trimite noutăţi şi relatări care să vă binedispună, astfel încât, tot mai mulţi oameni să ne viziteze pentru a se bucura de ele.

Scopul principal al acestei pagini de web este de a răspândi un mesaj al păcii universale prin intermediul fiecărui cetăţean al lumii. Deci, dacă există persoane sau organizaţii care deţin pagini de web având scopuri similare, mi-ar face plăcere să le creez un link în pagina mea. În viitorul apropiat doresc să transform această pagină de web într-un site multifuncţional. Deocamdată, site-ul multilingv debutează cu traducerea jurnalului meu în toate aceste limbi şi se va dezvolta începând de aici.


Mesajul zilei de azi.


3 fotografii "Mă rog pentru pacea lumii!"


Am revenit în Japonia din turul seminariilor pe care le-am ţinut în SUA şi Europa. Familia fiicei mele a venit în vizită, din Olanda, pentru o scurtă perioadă de timp şi am apucat şi eu să-mi văd nepotul, pentru prima oară în trei luni de zile. L-am învăţat rugăciunea pentru pacea lumii. A fost suficient să i-o spun o singură dată şi a repetat-o fară greşeală, cu toat inima şi cu multă emoţie. Să aibă oare un talent special!?

începutul paginii

prima pagină


::::::::::Copyright(c)2003 Masaru Emoto All Rights Reserved::::::::::