Since August 25. 2003


::::::::::::::: Jurnal (Românesc) :::::::::::::::


28 decembrie 2005 Să aveţi un An Nou Fericit.
26 decembrie 2005 Mergând la Khaorak
25 decembrie 2005 Mergând la Phuket
24 decembrie 2005 Un vorbitor de limbă japoneză la Kamalaya
23 decembrie 2005 Mâncarea de la Kamalaya
22 decembrie 2005 În Insula Samui, Thailanda (3)
21 decembrie 2005 În Insula Samui, Thailanda (2)
20 decembrie 2005 În Insula Samui, Thailanda (1)
19 decembrie 2005 În legătură cu jurnalele


------------------------------
25 octombrie 2005 Baltimore

22 octombrie 2005 Seminar la Sedona

20 octombrie 2005 Seminar la San Francisco

18 octombrie 2005 Sandpoint, Idaho

15 octombrie 2005 Seminar la Chicago

13 octombrie 2005 Seminar la Fresno

10 octombrie 2005 Seminar la Big Bear

9 octombrie 2005 Seminar la West Holywood - Bodhi Tree

8 octombrie 2005 Seminar la Anaheim

6 octombrie 2005 Learning Annex Seminar la New York

4 octombrie 2005 Vizitând Simon & Schuster

1 octombrie 2005 Din nou în SUA



* 28 decembrie, 2005 Să aveţi un An Nou Fericit.




* 26 decembrie, 2005 Mergând la Khaorak

După ce am plecat de la hotel, la ora 7 dimineaţa, am luat un taxi închiriat de d-na Yukawa, până la
Khaorak. Khaorak este o plajă care se află cam la o oră şi jumătate de Phuket. Se spune că 1000 până la
2000 de oameni şi-au pierdut vieţile aici din cauza Tsunami-ului .


Plaja Khaorak pe care Tsunami-ul a înghiţit-o cu un an în urmă. Este greu de imaginat că un
asemenea lucru teribil s-a petrecut aici, unde erau turişti care înotau liniştiţi ca şi acum.


Pe plaja de la Khaorak. Am oferit nişte flori în memoria vieţilor pierdute.

Se spune că mulţi dintre cei care au murit atunci erau europeni. Acum, aflându-mă aici, am observat
mulţi turişti europeni atât în Samui cât şi în Phuket. Înţeleg de ce aceia care locuiesc în locuri friguroase
îşi doresc să vină în acest loc însorit în vacanţă.

Din păcate, numai vreo 20 de oameni s-au adunat pentru a participa la ceremonia de pe plajă. Este
posibil ca vestea organizării acestei ceremonii să nu se fi împrăştiat prea mult. În plus, mai erau câteva
servicii memoriale oficiale organizate în acea zi, astfel că este de înţeles de ce au participat atât de puţini
la această ceremonie. Legat de acest fapt, d-na Yukawa a spus, ”nu numărul oamenilor este important.
Am chemat mulţi oameni prin internet şi am primit multe răspunsuri frumoase. De exemplu, există 3000
de studenţi din 450 de clase diferite de la Academia pentru Copii Shichida din Japonia, care participă
împreună cu noi la această ceremonie, în acest moment. Eu cred că japonezii trebuie să facă ceva aici. De
aceea am organizat acest eveniment. ”Am fost impresionat de gândurile ei pozitive.
Astfel că mi-am pus toată inima în conducerea acestei ceremonii.
“Haideţi să recităm o sutra pe care am învăţat-o de la profesorul meu, Nobuo Shioya. Se numeşte Marea
Declaraţie (Grand Declaration) şi sună astfel:

‘Infinita putere a Universului s-a cristalizat pentru a crea o lume a adevărului şi armoniei depline.’
Cu alte cuvinte, există energie în Univers, care este eternă. Când putem intra în rezonanţă focalizându-ne
conştiinţa acolo, aceasta se va revărsa sub forma unei energii echilibrate în apa care se află în faţa
noastră. Motivul pentru care spunem aceasta la timpul viitor, este pentru că ne exprimăm credinţa, faptul
că noi credem cu adevărat în acest lucru.
Haideţi să recităm această sutra de 10 ori.”


Ceremonia memorială de pe plajă. Am recitat Marea Declaraţie

Nu au fost prezenţi prea mulţi oameni şi nimeni nu ştia japoneză, dar cu toţii au recitat după mine, cu
voce tare şi clar. Iar după aceea am recitat: “apă, îţi mulţumim, apă, te iubim, apă, te respectam” în
limba japoneză, thailandeză, chineză, malayeziană şi suedeză (era şi un cuplu suedez care participase la
ceremonie). După ce am recitat această rugăciune împreună, în încheiere, am cântat cu toţii Cântecul
Bucuriei (“Song of Joy”).

Imadiat după aceea, am susţinut un seminar memorial în care am vorbit despre întrebări esenţiale
precum: “de unde venim, de ce suntem aici şi unde vom merge după ce vom muri?”, timp de două ore.


Anita care era acolo pentru un reportaj de presă, venise şi ea să mă asculte. Ea este în
legătură cu departamentul cu probleme de mediu al Naţiunilor Unite, astfel că ne-am înţeles foarte bine.

Am fost cam 40 de oameni, dar cred că făcea parte din destinul meu să vorbesc despre un astfel de
subiect într-un loc ca acesta. Totul se datorează d-nei Yukawa. Îţi mulţumesc, Manami.


La restaurantul la care am luat ultimul nostru prânz, împreună cu prietenul malayezian al lui
Manami.




* 25 decembrie, 2005 Mergând la Phuket

Am petrecut un Ajun de Crăciun fără nici o picătură de alcool, împreună cu soţia mea, primul din viaţa
mea de acest fel. Am încercat să nu las nivelul zahărului din sânge care era de 389 să mă influenţeze în
timp ce zburam spre Phuket cu avionul de după-amiază. Am fost acolo pentru a participa la ceremonia
dezastrului produs de Tsunami.

Zborul de la Samui la Phuket a durat aproximativ 40 de minute. De la geamul avionului am putut vedea
unele din consecinţele Tsunami-ului. Palmierii aliniaţi de-a lungul litoralului creaseră umbre aparent
umane înfricoşătoare pe sufrafaţa calmă a mării. Aceste umbre se continuau până pe mal şi nu m-am
putut abţine să nu-mi împreunez mâinile şi să mă rog pentru oamenii care şi-au pierdut viaţa cu un an în
urmă aici.

Manami Yukawa, organizatorul evenimentului a venit să mă ia de la aeroportul Phuket.


Aceasta este Manami Yukawa

Ea lucrează la şcoala educaţională Shichida în Malayezia. A organizat acest eveniment pentru că a fost
izbită de urgenţa necesităţii de a face ceva după devastarea creată de tsunami anul trecut.

Planul ei părea imposibil, deoarece nu avea în spate nici o organizaţie şi nici nu locuia în Thailanda. A
trecut puţin mai mult de un an de zile de când este în Malayezia. Probabil că nu avea nici cunoştinţe care
ar fi putut-o ajuta. Totuşi, eu am fost atât de impresionat de hotărârea de care a dat dovadă, încât i-am
promis că voi participa şi eu la această ceremonie. Am scris mai devreme, aceasta s-a petrecut imediat
după ce mă hotărâsem să merg în insula Samui după întâlnirea cu Sfinţia Sa Dalai Lama.

Prima impresie pe care mi-a făcut-o când am întâlnit-o la aeroport a fost aceea că era mai tânără decât
crezusem. Este necăsătorită şi are în jur de 30 de ani. Şi nici nu părea să fie genul de leader. Ca să fiu
sincer, începusem să-mi fac griji.

De la aeroport, ne-am dus cu un taxi direct la spitalul naţional din Phuket. Era deja întuneric, astfel că nu
aş putea spune dacă am mers pe lângă mare sau nu, dar când am intrat în oraş, acesta arăta ca orice alt
oraş, cu mulţi oameni, maşini, motociclete, şi panouri electrice pentru afişaj. Şi spitalul era mare şi
modern.

De aceea am fost puţin luat prin surprindere. Am început să vorbesc, dar nu cred că am făcut o treabă
bună aşa cum aş fi putut, aici. Este posibil să fi avut şi nişte probleme de traducere, dar nimeni nu a râs
la glumele mele. Poate că acesta este stilul thailandez.

În public era şi un călugăr japonez împreună cu 5 studenţi ai lui.


La seminarul de caritate organizat la spitalul naţional din Phuket.
Phra Mitsuo a venit acolo cu cei cinci studenţi ai săi. El trăieşte în Thailanda de 35 de ani.

Mai târziu am aflat că numele lui este Mitsuo, născut în Shizukuishi, prefectura Iwate şi trăieşte în
Thailanda de 35 de ani. El a ajutat-o pe d-na Yukawa să organizeze acest eveniment. A fost foarte amabil
si a venit să participe şi la ceremonia de la Khaorak de a doua zi.




Întotdeauna simt puterea femeilor japoneze când călătoresc prin toată lumea. Sunt întotdeauna surprins
să aflu că există o persoană japoneză care locuieşte într-un anumit loc din lume. Şi aceste persoane sunt
aproape întotdeauna femei. Aici, pe această frumoasă insulă, Samui, la 600 de km depărtare de Bangkok,
am întâlnit o altă femeie japoneză puternică.


Watako Ihara, singurul angajat japonez de aici.
Ea a venit în Samui cu 13 ani în urmă şi s-a căsătorit cu un localnic.
Acum este mama a doi copii.

Watako Ihara a venit în Bangkok cu 13 în urmă, s-a îndrăgostit de un thailandez şi s-a căsătorit.
Împreună s-au mutat înapoi în Samui, locul în care el s-a născut. Acum au doi copii. Când s-a deschis
această staţiune, ea a fost solicitată să lucreze aici. De atunci, soţul ei este cel care are grijă de copii în
cea mai mare parte a timpului.

Au estimat că vor fi mulţi japonezi care vor veni în acest loc în viitorul apropiat. Ca oaspete japonez,
contează cu adevărat să ştii că există cel puţin o persoană aici care vorbeşte limba japoneză. Pentru că ea
este aici, nu am avut nici o problemă de comunicare până acum.

Tot în acest context, mai există aici o persoană interesantă. Howard vorbeşte fluent nu numai japoneza,
dar şi chineza.

Howard este unul din investitorii acestei staţiuni. Este un american unic, care vorbeşte atât
japoneza cât şi chineza. Am sentimentul că ceva va începe între noi.

Se pare că el vorbeşte şi spaniolă şi portugheză. Iubeşte limbile străine şi este foarte talentat la ele. Nu
este unul dintre angajaţi, ci unul dintre investitori. Fiind necăsătorit, el spune că urmăreşte să-şi petreacă
timpul liber pe această insulă.

Plănuim să organizăm un seminar de-al meu pentru oaspeţii şi angajaţii de aici în data de 8 şi 9 ianuarie,
astfel că astăzi am avut o mică repetiţie. El va fi cel care mă va ajuta cu traducerea la aceste seminarii.

După aceea am discutat despre un viitor seminar chinezesc. El cunoaşte foarte bine actualele afaceri
chineze. Am putea deveni buni parteneri în acest sens.

Nivelul zahărului în sânge azi…389
Cel mai ridicat de până acum? Nici azi nu am băut nimic. Şi m-am şi plimbat vreo 40 de minute. De ce??




* 23 decebrie, 2005 Mâncarea de la Kamalaya

După trei zile petrecute aici, încep să simt ce fel de loc este acesta, de fapt. Ar pute fi descris ca o
staţiune de regenerare.

Pentru că nu e finalizată întreaga construcţie, nu pot spune cu siguranţă ce va fi, dar arată ca un gen de
staţiune high-class pentru oameni care caută un anumit tip de vindecare.
De exemplu, masa este pregătită de un bucătar francez, Eric. El foloseşte legume organice şi găteşte cu
ulei de măsline sau mirodenii curry. Nu foloseşte nici unul din ingredientele tipice bucătăriei franceze cum
ar fi unt, brânză, lapte şi alte produse lactate. Există feluri de mâncare care arată ca laptele, dar de obicei
foloseşte laptele de cocos. Chiar dacă mie nu îmi place mâncarea franţuzească, mâncarea gătită de Eric
îmi place foarte mult.

Foloseşte multe legume, dar şi fructe de mare şi carne de pui. Nu am mâncat aici carne de porc sau de
vită, astfel că, cred că pot spune că mâncarea de aici este pe jumătate vegetariană.


French chef, Eric in his own garden

Am observat că Eric priveşte cu drag legumele pe care le cultivă în curte. Bănuiesc că vrea să vină cu
idei culinare noi, având legumele organice ca ingredient principal.
Nivelul zahărului azi…357
(serios? De ce? Dar nu am băut nici o picătură de alcool astăzi!)


scriind în balcon


miso soup cu multe legume, foarte gustoasă


tăiţei prăjiţi şi curry, nu pot trăi fără ei


femei la recepţie


întodeauna există un anumit fel de reprezentaţie aici




* 22 decembrie, 2005 În Insula Samui, Thailanda (3)

Kamalaya este numele acestei staţiuni care înseamnă floare de lotus în limba thailandeză. Lângă hol
există un lac mic cu lotuşi înfloriţi.


Lacul cu flori de lotus

Locul este încărcat de atmosfera tibetană, un lucru care are sens, după întâlnirea mea cu Sfinţia Sa,
Dalai Lama. Acest loc este materializarea visului lui John, proprietarul locului. Am aflat că el avut o
legătură strânsă cu zona Himalayei în ultimii 25 de ani. Pentru că staţiunea s-a deschis abia cu o lună în
urmă, mai există locuri încă în construcţie. Cred că de-a lungul timpului, utopia lui John şi a prietenului
său va prinde formă.

Nu cred că este o coincidenţă faptul că sunt printre primii care au venit în acest loc. Cred că şi eu voi
sprijini succesul şi materializarea acestei utopii, pe termen lung.
Programul meu de azi este identic cu cel de ieri, masajul mâinilor şi picioarelor, precum şi exerciţiul de
plimbare.


la masaj



continui să mă plimb…

M-am urcat pe aparatul de mers din nou, dar am mărit timpul de exersare de la 30 de minute la 35, de
data aceasta. Voi urmări să mai cresc timpul de mers la acest aparat, cu cinci minute în fiecare zi.

Cina din această seară a fost programată la un restaurant chinezesc care se află la 30 de minute distanţă
de locul în care stau eu. Am luat cina cu Ian, persoana care mi-a prezentat prima dată această staţiune,
împreună cu soţia sa Christina şi prietenul lor.


Christina are doar 22 de ani. Iniţial am crezut că Ian are vreo 30 de ani, dar de fapt are 47.
Arătau foarte bine împreună.

Din fericire, sau din păcate, mâncarea chinezească a fost destul de bună. Nu m-am putut abţine să nu
golesc două sticle mici de bere Singha. (totuşi, în limitele permise de medic).
Să vedem cum mai este nivelul zahărului în sânge…. 308… cu 3 puncte mai rifdicat decât ieri. Mâine va fi
iarăşi o zi fără alcool, aşa cu i-am promis soţiei mele. Uf-oh….



* 21 decembrie, 2005 În Insula Samui, Thailanda (2)

De-abia am aşteptat să mă trezesc în această dimineaţă pentru a vedea priveliştea, pentru că aseară am
ajuns târziu şi era prea întuneric pentru a vedea ceva. Din păcate, vremea nu era prea frumoasă, după
cum puteţi vedea şi în fotografia de mai jos.


Privelişte din căsuţă

Iată nişte fotografii cu căsuţa şi camera în care am locuit. Este foarte comfortabilă.


Căsuţele din Kamalaya


În interiorul camerei

Până la restaurant există un deal abrupt de trecut, astfel că pentru un om în vârstă, ca mine, nu este
uşor să se plimbe prin împrejurimi. Oricum, pot chema cart-ul, ori de câte ori am nevoie, astfel că nu este
nici o problemă!


Cart-ul vine să mă ia de la căsuţă

Dis de dimineaţa mi s-a făcut un examen de sănătate complet şi o consultaţie. Doctorul care se ocupă de
min este Dr. Carolina. Este soţia doctorului din partea locului, Dr. John. Ea este studiază medicina
orientală şi a fost în China şi Japonia de câteva ori.


Dr. Carolina este un american din Mexico.

După ce ni s-a făcut o prezentare a locului, meniul meu de retragere a fost stabilit după cu urmează:
- restricţii alimentare (şi la băutură): zile fără alcool: miercurea şi duminica. În alte zile, maxim două
pahare de shoju călduţ.
- masajul sistemului digestiv.
- homeopatie
- masaj tradiţional realizat cu mâinile (în fiecare zi).
- masajul tradiţional al tălpilor (în fiecare zi)
- tratament qi
- exerciţiu: plimbare 30 de minute zilnic

Începând cu ora patru din acea după-amiază, am început masajul de o oră la nivelul mâinilor şi
picioarelor, realizat de tinere vindecătoare. M-am simţit ca în paradis în timp ce îmi masau mâinile şi
picioarele cu ulei.
Apoi am trecut la exerciţiul de plimbare, timp de 30 de minute, cum era stabilit. Cina de după, a fost
pregătită de un bucătar francez. Mâncarea era pregătită pentru fiecare, individual, în funcţie de
preferinţele personale. Datorită acestei mâncări extraordinare, a fost pentru mine prima zi în care nu am
băut deloc alcool, dar nici nu i-am simţit lipsa. Toate acestea au ajutat la scăderea nivelului de zahăr din
sânge, la 305, o scădere de 83 puncte! Voi continua şi mâine.




* 20 decembrie, 2005 În Insula Samui, Thailanda (1)

Am plecat de pe aeroport cu ANA (liniile aeriene japoneze) la ora10:40 în acesată dimineaţa şi am ajuns
la Bangkok la ora 16:00 (cu două ore diferenţă de fus orar). În final, am ajuns în staţiunea Kamalaya la
ora 21:00, la 16 ore după ce am plecat de acasă, din Japonia.

Thailanda este mult mai aproape comparativ cu SUA, în ce priveşte distanţa, dar ne-a luat mai mult timp
decât anticipasem. Eram puţin obosit când am ajuns la destinaţie.
Trebuie să vă explic cum anume am ajuns să locuiesc în acest loc timp de 26 de zile, până în data de 14
ianuarie.

După cum mulţi dintre voi ştiţi, am fost să-l vizitez pe Sfinţia Sa Dalai Lama în Sun Valley, Statele Unite,
în 11 septembrie, anul trecut. Cel care m-a invitat acolo este dl. Sokoloff, un misterios analist economic.
(vezi jurnalul din 11 septembrie pentru mai multe detalii).

Acolo, am întâlnit şi o parte din membrii familiei d-lui Sokoloff. Acolo, l-am întâlnit pe verişorul fostei
soţii a d-lui Sokoloff, Ian împreună cu frumoasa lui soţie, care este jumătate indoneziană şi jumătate
olandeză. El este un artist şi tocmai publicase o carte despre artă. A fost interesat de fotografiile mele cu
cristalele de apă. Astfel că ne-am înţeles foarte bine, din momentul în care ne-am întâlnit. (Am crezut că
are vreo 30 de ani, dar am aflat că avea, de fapt, 47. Ce surpriză!)

Acolo, el mi-a spus despre o staţiune pe care o construia împreună cu un prieten de-al său, în Insula
Samui, în Thailanda. El era responsabil cu partea de marketing a acestei staţiuni, care va pune accentul
pe medicina alternativă. Intenţionau să o deschidă pe la mijlocul lunii noiembrie. Mi-a arătat şi un pliant
foarte atractiv.

Nu auzisem înainte despre această insulă numită Samui, dar am devenit mult mai interesat când am
aflat că este localizată la est de Phuket, insula care a fost devastată de Tsunami. Aceasta, pentru că am
fost invitat la o ceremonie memorială în Phuket, în data de 26 decembrie, pentru victimele dezastrului
produs de Tsunami.

În plus, mă gândisem să-mi iau nişte zile de odihnă la sfârşitul acestui an şi să scriu câte ceva. Mă
gândisem să fac asta prin ianuarie, februarie, dar în aceste condiţii perfecte (ajutorul întâlnirii cu Sfinţia
Sa Dalai Lama, deschiderea unui nou centru de vindecare, la numai 30 de minute cu avionul de insula
Phuket pentru a participa la memorial, nevoia de odihnă pentru a-mi re-energiza corpul), era imposibil să
refuz această şansă. Am făcut o rezervare pentru a merge în acesată staţiune, acolo, pe loc.

Astfel că, pentru a-mi îngriji diabetul, de mâine voi începe o nouă luptă. Scopul principal pentru mine
este acela de a-mi reduce nivelul de zahăr din sânge. Soţia mea, tocmai mi l-a măsurat, este 388!
Ei bine, acesta este motivul. Nu-i aşa că e bine că eşti aici? Trebuie să munceşti din greu începând de
mâine! În numele tuturor celor bolnavi de diabet!



* 19 decembrie, 2005 În legătură cu jurnalele

Au trecut aproximativ 2 luni de zile de când am scris ultimul jurnal. Aş vrea să-mi cer sincer scuze faţă
de acei oameni care mi-au vizitat site-ul în această perioadă. Motivul pentru care nu am putut să-mi scriu
jurnalele în ultimele 2 luni a fost faptul că mi-am făcut un program mult prea încărcat. Pur şi simplu nu
am putut ţine pasul cu toate, iar anul viitor voi fi şi mai ocupat. Cu un asemenea program, va fi foarte
dificil pentru mine să menţin acest site.

De aceea, m-am hotărât sa fac un jurnal săptămânal în loc de unul zilnic. Bineînţeles că dacă vor apărea
noutăţi pe care voi dori să vi le comunic cât mai repede, vi le voi transmite imediat. Şi voi încerca să vă
pun la dispoziţie cât mai des fotografii, pentru că afişarea acestora pe pagina de web nu durează atât de
mult timp.

Voi pleca în Samui, Thailanda pentru a mă odihni şi a scrie, în data de 20. Voi pleca la Phuket pe 26
pentu un serviciu memorial dedicat victimelor Tsunami-ului şi un seminar special. Sper că veţi găsi un
moment pentru a vă împreuna mâinile şi a vă ruga pentru oamenii afectaţi de Tsunami, în această zi.
Haideţi să trimitem cu toţii iubire şi recunoştinţă apei din întreaga lume. (www.gaiachildren.net)

Vă voi transmite primul jurnal săptămânal începând cu 21 dec.


6 Decembrie 2005
Întoarcere în Japonia împreună cu fiica mea şi fiul ei. El s-a comportat foarte bine în avion.


2 Decembrie 2005
La fiica mea acasă, în Amsterdam. Nepotul meu se uită în cartea Mesaj de la Apă, versiunea pentru copii.


2 Decembrie 2005
La seminar au venit mulţi oameni. (în Amsterdam)


2 Decembrie 2005
Mayana, care fusese la festivalul Apă pentru Viaţă în noiembrie anul trecut, a venit să cânte şi la
seminarul meu de aici.


25 Noiembrie 2005
Împreună cu Makoto Yasumoto, translator la Guadalajara în Mexico. Tricourile pe care le purtăm sunt de
la protecţia locală a pădurilor, NPO. Pe tricou se vede fotografia unui jaguar care este considerat
protectorul pădurii.


27 Octombrie 2005
Ni s-a spus că dansul numit Charleston pe care abia aşteptam să-l vedem, nu va mai avea loc.
Organizatorul seminarului de aici a dansat puţin pentru mine.


27 Octombrie 2005
Charleston este un foarte vechi oraş istoric din USA.


25 Octombrie 2005
Interviu acordat postului NBC Philadelphia, într-un hotel din Baltimore.
Găsiţi interviul la acesată adresă:http://www.nbc10.com/news/5455548/detail.html


25 Octombrie 2005
Seminar la Baltimore


20 Octombrie 2005
La San Francisco


* Sâmbătă , 25 Octombrie 2005 Baltimore

Am făcut două ore cu maşina de la Sedona la aeroportul Phoenix, apoi cinci ore cu avionul până la
Baltimore. Atunci mi-am dat seama cât este de mare SUA şi cât este de obositor să călătoreşti. Am plecat
de la hotelul din Sedona la ora 8:00, dar când am ajuns la Baltimore, era deja trecut de 19:30.

Susan ne aştepta la aeroport. Ne-a condus direct la hotel unde am luat o cină uşoară după care ne-am
dus la culcare.

În ziua următoare, am dat un interviul la NBC local. Reporterul era o doamnă adorabilă, care, de obicei,
face reportaje despre vreme. Conţinutul interviului a fost bun şi ora alocată acestuia a trecut foarte
repede.


Interviu pentru NBC-ul local într-o cameră de hotel în Baltimore

De fapt, eu nu am văzut nici una din înregistrările interviurilor mele, dar mă străduiesc, în măsura
timpului disponibil, să accept toate interviurile. Cred că acest lcru m-a ajutat să câştig popularitate în
această ţară. Sunt recunoscător să am angajaţi ca Ayano sau Kimiko, care sunt familiarizate cu modul
meu de a gândi, ca translatoare în aceste momente, pentru că ele m-au ajutat foarte mult să
îmbunătăţesc aceste interviuri.

La seminarul din această seară au venit cam 300 de oameni. De fapt, am fost aici şi în luna mai, anul
trecut, dar pentru că atunci biletele s-au vândut toate, Susan m-a rugat să revin după cinci luni.


Au venit atât de mulţi oameni, chiar dacă mai fusesem aici şi anul trecut în luna mai.
Au fost mai multe femei decât de obicei.

A mai fost un incident fericit aici. Unul dintre primii instructori hado, Susan a venit tocmai din
Philadelphia să mă viziteze. În acest moment există 24 de instructori hado şi m-am bucurat foarte mult că
trei dintre ei au venit să mă vadă în timp ce eram în Sedona. Sper că intructorii hado se vor răspândi prin
SUA şi mă vor invita să vorbesc la seminariile lor, curând. De-abia aştept invitaţiile lor.


Împreună cu Susan, unul dintre instructorii hado. A venit tocmai din Philadelphia.
Insigna de pe guler este simbolul prieteniei noastre.



* Sâmbătă, 22 octombrie 2005  Seminar la Sedona

Sedona din Arizona este un oraş faimos prin faptul că atrage oameni spirituali. Aici am învăţat jocul cu ştergerea norilor, acum 15 ani de zile. Pentru că am scris despre acest jos în cartea mea, am creat impresia că sunt un om neobişnuit.

Am fost aici şi acum un an şi jumătate, în aprilie, dar de fiecare dată când vin aici, am un sentiment special.

Organizatoarea seminarului, Walker, se simţea foarte bine, pentru că era cu siguranţă mai aproape de a-şi împlini visul, acela de a crea o şcoală.


Organizatoarea seminarului, Walter. Arată fericită alături de partenerul ei.

Aveam programat un seminar şi pentru data de 23, astfel că am rămas aici 3 zile. Am ajuns aici seara trecută, iar în acesată dimineaţa am mers cu maşina cam 300 de km către nord, până la Hopi Land.

După 3 ore de mers cu maşina am ajuns la căminul cultural al rezervaţiei Hopi. Erau mulţi oameni acolo care mă aşteptau. Probabil datorită lui Vernon, unul dintre cei mai în vârstă oameni de aici, mulţi oameni ştiau despre mine şi cu toţii erau foarte bucuroşi că mă aflu aici.


Un şaman nativ mi-a dat binecuvântarea înainte de seminar.
Mi-a spus că vizitează Japonia destul de des.

Din nefericire, căminul cultural nu avea proiector, astfel că am vorbit cam o jumătate de oră, dar toată lumea mă asculta foarte interesată. Probabil că era interesant să auzi un japonez care venise cu maşina în mijlocul deşertului pentru a vorbi despre apă şi despre relaţia dintre japonezi şi nativii americani din timpurile străvechi.


Am primit un cadou din partea căminului cultural la care am susţinut seminarul .
Mi-a fost înmânat de Ruben care va organiza o cursă de alergări în Mexico City în
luma martie, anul viitor.

Seminarul din această seară a adus multor femei percepţii extraordinare. Ele mi-au împărtăşit o mulţime de informaţii şi fotogafii intreresante.


Soţia d-lui Neal Donald Walsh, autorul cărţii Conversaţii cu
Dumnezeu, a venit să mă vadă.


Aceştia sunt suporterii mei favoriţi.
În stânga mea d-na Koinuma, unul din primii intsructori Hado, care locuieşte în
San Francisco.
În dreapta mea este soţia mea.


Acestea sunt angajatele mele favorite, care sunt îmi sunt şi
translatoare. În stânga mea este Ayano, iar în dreapta, Kimiko.


Maratonul se desfăşoară pe câmp, în faţa căminului cultural.



* Joi, 20 octombrie 2005Seminar la San Francisco

Astăzi am avut un seminar la San Francisco organizat de Learning Annex.
Aceasta mi-a organizat şi ultimul seminar de la New York.

Înainte de seminar am fost să vizităm Institutul de Ştiinţă Noetică din Petaluma.
A fost a doua mea vizită în acest loc. Prima fost în luna mai. De data aceasta am
venit aici pentru a participa la un interviu video şi pentru a discuta realizarea unui
nou experiment la care vom lucra împreună.

După o oră de interviu, ne-am dus la laboratorul doctorului Dean. Acesta se află
în incinta unei clădiri mici din lemn, dar aparatura cu care este dotat este foarte
modernă.

Camera destinată experimentului este o cameră înconjurată de un perete din metal subţire şi este protejată de toate influenţele exterioare. În interiorul camerei se află un aparat care detectează orice diferenţă magnetică, oricât de mică. De aceea, doctorul Dean realizează acest experiment pentru a vedea dacă şi conştiinţa noastră poate afecta spaţiul aflat într-o cameră protejată de influenţe exteriore.

Lam rugat pe doctorul Dean să măsoare efectul din cameră în timp ce noi ne rugăm, de la o distanţa de 50 de metri, la apa care este plasată în mijlocul camerei.

În aceeaşi seară pe la ora 9, am arătat fotografia camerei izolate având sticla cu apă înăuntru unui număr de 350 de persoane care s-au adunat şi ei aici pentru a ne ruga împreună „Apă, te iubim. Apă, îţi mulţumim. Apă, te respectăm.”

Rezultatul va fi prezentat de doctorul Dean, după ce acesta va realiza alte numeroase teste pentru confirmare, dar după cum puteţi vedea, cristalul apei care a fost plasată în acea cameră s-a dovedit a fi foarte frumos. Dar pentru ca datele ştiinţifice să fie furnizate de doctorul Dean, este necesar să realizăm experimente similare de mai multe ori. Cred că va trebui să mai aşteptăm puţin.



* Marţi, 18 octombrie 2005 Sandpoint, Idaho

Idaho este locul în care l-am întâlnit pe Sfinţia Sa Dalai Lama în luna septembrie. Am fost aici şi în luna mai, deci aceasta este a treia oară. Numai că, ultimele două dăţi am fost de fapt în Sun Valley, în partea de sud a regiunii Idaho. De această dată mă aflu în Sandpoint, în partea de nord a regiunii Idaho, aproape de graniţa cu Canada. (pentru că IDAHO, prin anagramare poate fi scris ca I HADO, este posibil ca acest loc să aibă o semnificaţie specială pentru mine).

Organizatorii au fost Darcy, care este managerul unui complex balnear local şi mama ei. Împreună formau o echipă excelentă. (Mama şi fiica au lucrat împreună pentru a face din seminarul meu un succes. Vă mulţumesc.)


împreună cu organizatorii: Darcy şi mama ei, Marilyn


căprioarele apar peste tot


casa noastră era înconjurată de un teren de golf


o casă frumoasă

După cum puteţi vedea în fotografie, am locuit într-o staţiune minunată, înconjurată de culorile schimbătoare ale frunzelor şi de căprioarele care apăreau peste tot. Casa nostră se numea Teddy Roosevelt (al 26-lea preşedinte al Statelor Unite, care venea des aici cu ocazia anumitor întâlniri şi inspecţii).

Seminarul a început la ora şapte în incinta unui teatru vechi, a cărui sală s-aumplut în întregime. Un lucru surprinzător a fost acela că ne-am întâlnit aici cuprietena noastră d-na Sakai (poreclită Noripy), de la Goi Peace Foundation.


şi etajul al doilea al sălii se umpluse de oameni

Este de fapt o poveste interesantă cum am ajuns eu să susţin un seminar în acest oraş. Totul s-a datorat prietenei d-nei Sakai, Keiko. Keiko s-a mutat din Japonia în acest oraş, în urmă cu aproximativ cinci ani de zile. Şi-a adus cu ea şi cartea Mesaj de la Apă, pe care a arătat-o noilor ei prieteni din acest oraş. Astfel au început oamenii de aici să audă de mine şi astfel am ajuns eu să susţinseminarii în acest oraş. Astfel că d-na Sakai a venit tocmai din Japonia pentru a-şi vizita prietena şi pentru a mă vedea şi pe mine.


la cina de după seminar.
D-na Sakai se află în mijloc, iar Keiko în partea ei dreaptă.

Ca să fiu sincer, am fost foarte surprins că am fost invitat într-un oraş care are vreo 30.000 de locuitori şi să am sala plină la seminar, dar totul a avut sens după ce am aflat că un asemenea lucru minunat se petrecuse „în spatele scenei”.Admir foarte mult femeile japoneze. Aproape peste tot pe unde merg întâlnesc şi o femeie japoneză.



* Saturday 15 octombrie , 2005 Seminar la Chicago

Ieri m-am întors la Los Angeles pentru a mă întâlni cu Ayano Furuya, secretara şi translatoarea mea, după care am zburat la Chicago. Din avion am văzut frumoşii munţi stâncoşi acoperiţi cu zăpadă.

Organizatorul seminarului din Chicago a fost Unity Church, care este similară cu biserica care organizase seminarul din luna mai, din Kansas City. Sala era foarte frumoasă, dar nu erau mai mult de 200 de oameni prezenţi. (Presupun că acest lucru s-a datorat, în parte, faptului că seminarul din Chicago a fost stabilit cu întârziere), lucru care m-a descurajat puţin. Seminarul anterior din Chicago a fost organizat de altcineva, dar a avut acelaşi rezultat. Se pare că eu şi Chicago nu ne înţelegem foarte bine în acest moment.


Acesta este frumosul teatru în care s-a ţinut seminarul.
Un lucru regretabil, dar sala nu este întotdeauna plină.

Totuşi, ambii organizatori erau oameni foarte buni, astfel că poate era vina noastră. Aveam o prejudecată cum că Chicago era oraşul mafiei, la fel ca în Al Capone. Dar am descoperit o imagine total diferită în timpul acestei vizite. Chicago este un oraş cu adevărat frumos, curat, sigur şi prietenos. Presupun că la următorul meu seminar din Chicago vor veni mulţi oameni.



* Joi, 13 octombrie 2005  Seminar la Fresno

Fresno este o zonă agricolă aflată în centrul statului California, care este cunoscută ca fiind un stabiliment al imigranţilor japonezi. Am auzit că atunci când a izbucnit războiul din Pacific între Statele Unite şi Japonia, ei au trecut prin situaţii grele şi muţi japonezi-americani au fost trimişi în tabere de concentrare.

Am vizitat Fresno împreună cu dl. Ron Kato, iar soţia mea, care a venit aici în această dimineaţă, s-a gândit că am întâlnit oameni care au trecut prin aceste experienţe şi i-am consolat. Am fost puţin indulgent cu mine însumi.

Sala pentru seminar era un teatru vechi de cinema, a cărui capacitate părea a fi de vreo 500 de oameni. Am fost surprinşi (scuze!) la vederea sălii pline. Dar au fost numai câţiva japoneziamericani în vârstă, deşi eu mă aşteptasem la mai mulţi. Dimpotrivă, cei mai mulţi au fost tineri japonezi, probabil studenţi la vreo universitate din Fresno.

Acest seminar a fost organizat de NPO, o organizaţie locală a femeilor, şi două persoane s-au străduit să traducă întregul seminar în limbajul semnelor.

În acest tur de seminarii, am avut nevoie de translatorii pentru limbajul semnelor şi la alte seminarii pe care le-am susţinut. Trebuie să luăm în considerare translatorii pentru limbajul semnelor, pentru seminariile care vor urma în Japonia. Mă întreb oare de ce numărul oamenilor cu deficienţă de auz nu scade nici în Japonia, America, sau în alte părţi.

Oamenii din Fresno ascultând cu atenţie
Vă mulţumesc din nou pentru ovaţiile în picioare


* Luni, 10 octombrie 2005  Seminar la Big Bear

Până la Big Bear, care este un loc de vacanţă înconjurat de munţi, se face cam o oră şi jumătate cu maşina de la Los Angeles. Iarna, se poate schia aici. Să fiu sincer, când am auzit că seminarul meu se va ţine aici, nu mi-a venit să cred.
Asta pentru că fusesem în vizită aici de câteva ori şi am presupus că este doar un loc de vacanţă.

Dar, în ciuda acestui fapt, mulţi oameni au venit să-mi asculte cu atenţie seminarul.

În plus, am primit şi ovaţii în picioare, după cum puteţi vedea în fotografia de mai jos.


ovaţii în picioare

Organizatoarea, Gina a spus că ei trăiesc într-un mediu natural şi că simt cum în natură există dezechilibre, din această cauză cărţile mele şi filmul “What the Bleep?” au fost bine primite aici. Ea speră că se va construi un laborator de cristale de apă şi într-un loc ca acesta. Cred că Big Bear este unul din posibilele locaţii pentru noul nostru laborator.


A doua din stânga: Gina, organizatoarea seminarului.
Primul din dreapta: Benny, un nativ american şi o Rugăciune pentru Apă

Fiul Ginei a realizat un experiment pentru ora de ştiinţă care consta în cuvinte pe care le-a spus şi le-a scris unor plante. În final au fost expuse rezultatele experimentului.



* Duminică, 9 octombrie 2005 Seminar la West Holywood - Bodhi Tree

Azi am avut un seminar la MOA Los Angeles, acolo unde lucrează dl. Ron Kato. El este un translator foarte competent. MOA este o organizaţie religioasă al cărei cartier general se află în Atami, prefectura Shizuoka, Japonia. MO este prescurtarea de la Mokichi Okada, fondatorul Sekai-Kyusei-Kyo.

Din anumite considerente, am fost foarte apreciat de angajaţii de la Kyusei-Kyo. Am fost invitat să susţin un seminar despre Hado la Atami, de trei ori până acum. Aici am publicat fotografii ale cristalelor de apă şi l-am întâlnit pe profesorul Higa de la EM pentru prima dată.

Cu dl. Kato m-am împrietenit cu doi ani în urmă, când a tradus pentru mine la unul dintre seminariile mele. Am fost foarte impresionat de modul în care traducea. Nu mai întâlnisem un traducător atât de perfect, cu care să simt o astfel de stare de comuniune. De atunci, la anumite seminarii mai speciale, îl rog să-mi fie translator. La seminariile viitoare ale acestui turneu, va traduce pentru mine la Fresno şi Orlando, Florida.

Nu mai este nevoie să spun că auditoriul care umpluse sala a fost fascinat de traducerea
d-lui Ron Kato şi ne-a ovaţionat în picioare.

Apropo, organizatorul seminarului de azi este librăria Bodhi Tree, care se ocupă cu cărţi spirituale, aproape de MOA. Hotelul la care îmi rezervaseră cameră a fost foarte plăcut, acelaşi hotel în care s-a filmat “PRETTY WOMAN”, pe Wilshire Boulevard. Iar soţia mea este în Japonia… Ce păcat!

Apartamentul de lux ajunge sa fie în dezordine dacă bărbatul care locuieşte în el nu este
însoţit de o femeie. Nu pot fi Richard Gere.




* Sâmbătă, 8 octombrie 2005  Seminar la Anaheim

Anaheim se află la aproximativ 30 de km la sud-vest de Los Angeles. Disneyland s-a născut aici cu cincizeci de ani în urmă. Este, de asemenea, cunoscut ca fiind oraşul natal al unei faimoase echipe de baseball, Angeles. Ne-a luat 6 ore să zburăm de la New York la Los Angeles.

Apropo, soţia mea s-a întors în Japonia astăzi şi va rămâne cam o săptămână. Ea este preşedintele Hado Education Inc. şi trebuie să se întâlnească cu contabilul responsabil cu taxele, întâlnire care a fost programată dinainte. Ei bine, de astăzi mă pot relaxa. Glumeam.

După ce am condus-o la aeroport, am plecat la Anaheim împreună cu fiul meu şi soţia lui. Ei vor avea grijă de mine. Astfel că mă pot odihni fără probleme.

Organizatorul seminarului de la Anaheim este Learning Light. Este o organizaţie mai mică decât Learning Amex şi aici majoritatea membrilor păreau să aibă o orientare spirituală.
Probabil din această cauză conferinţa mea despre spirit a fost bine primită. Cei 300 de oameni care veniseră să participe, s-au bucurat cu adevărat de acest seminar.


de la stânga la dreapta:
Translatorul Mark Kimura, D-na Miyazawa, eu, unul dintre invitaţii noştri, fiul meu



* Joi, 6 octombrie 2005 Learning Annex Seminar la New York

Learning Annex este probabil cea mai mare organizaţie educativă alternativă din America de Nord. Are filiale în oraşele mari. Ultimul seminar pe care l-au organizat pentru mine, care a avut loc în San Diego, a adus împreună nu mai puţin de 600 de oameni. În acest turneu, ei sunt cei care mi-au organizat seminariile din New York, azi şi San Francisco în data de 20 a acestei luni.

Seminarul de astăzi a avut loc într-o biserică clasică din centrul oraşului Manhattan, care a fost ocupată la întreaga capacitate de 600 de oameni şi am primit din nou extraordinare ovaţii în picioare. Eram puţin emoţionat din cauza faptului că vorbeam despre originea noastră, de unde venim noi, de ce suntem aici şi unde ne ducem după ce murim. Mi-a fost teamă că această temă ar putea fi prea spirituală pentru New York, dar nu ar fi trebuit sa-mi fac griji în această privinţă.

O temă ca aceasta a fost bine primită în acest oraş, astfel că acest turneu ar putea primi subtitlul de „Turneu Spiritual”.


la sală


Simbolul Yin-Yang în biserică
Bisericile zilelor noastre, sau mai degrabă bisericile unde pot eu susţine
seminarii, sprijină convingeri integrate




Se pare că în zilele noastre şcolile care predau medicina estică au o mai mare popularitate, dar aceste şcoli sunt dintre cele mai vechi. Un curs poate dura şase ani şi poţi obţine, de asemenea, şi certificat în acupunctură.

Sala medie rezervată pentru acest seminar, a fost plină de studenţi în seara aceasta. Cred că unii au stat şi în picioare în spatele sălii, sau aşezaţi direct pe podea. Au venit chiar şi nişte studenţi japonezi.

Împreună cu directorul şcolii şi directorul consiliului de administraţie.
Sala de seminarii mi-a amintit de o sală japoneză. Era şi un poster cu fotografia cristalului “thank you”.



* Marţi, 4 octombrie 2005  Vizitând Simon & Schuster

Astăzi am fost să vizitez una dintre cele mai mari edituri din SUA, Simon &
Schuster, pentru că începând de luna aceasta, ei vor fi cei care îmi vor distribui
cartea.

Majoritatea celor 650 de angajaţi sunt femei. Era ca în filmul “Working Girl”
pentru că mulţi bărbaţi păreau să le asiste pe aceste femei.

Există aici o cameră cu portretele autorilor de bestseller.
Arăt spre locul în care sper că este păstrat pentru portretul meu!

Colţul rezervat pentru cartea mea la librăria Kinokuniya New York,
lângă biroul editurii Simon & Schuster. M-au făcut fericit.




* Sâmbătă, 1 octombrie 2005 Din nou în SUA

Cele două pisici ale noastre au putut petrece numai două zile împreună cu persoana lor
favorită, soţia mea. Un stăpân rău a luat-o de lângă ele pe stăpâna lor favorită din nou! Când
se va întoarce oare? Miau!!

Îmi pare rău pisicuţelor, va mai trece puţin timp până când o veţi putea vedea din nou. Iată
şi programul nostru:

Oct. 2, Seminar la Pitsburg (Coasta de Est)
Oct. 5, New York NYC Seminar la Şcoala de Medicină Orientală (Coasta de Est)
Oct. 6, New York Seminar de Învăţare Suplimentară (Coasta de Est)
Oct. 8, Anaheim Seminar de Învăţare Uşoară (Coasta de Vest)
Oct. 9, Seminar la West Hollywood (Coasta de Vest)
Oct. 10, Seminar la Big Bear (Coasta de Vest zona de munte)
Oct. 13, Seminar la Fresno (Coasta de Vest zona agricolă)
Oct. 15, Seminar la Biserica Unity din Chicago (Vest-Central)
Oct. 18, Seminar la Idaho, Sandpoint (Nord-Vest)
Oct. 20, Seminar la San Francisco Învăţare Suplimentară (Coasta de Vest)
Oct. 22, Seminar la Arizona, Sedona (Vest-Central)
Oct. 23, Workshop la Sedona
Oct. 25, Seminar la Baltimore (Coasta de Est)
Oct. 27, Seminar la Charleston (Coasta de Est)
Oct. 28, Seminar la Ashville (Coasta de Est)
Oct. 30, Florida, Orlando Convenţia Hayhouse (Coasta de Est)
Nov. 1, Seminar la Sacramento (Coasta de Vest)
Nov. 2, LA, Seminar mixt cu Ajari
Nov. 3-6 A doua Şcoală pentru Instructori Hado SUA(LA, Coasta de Vest)
Nov. 8, întoarcere în Japonia

Astfel că vom fi plecaţi pentru încă 39 de zile. Pisicuţelor, să aveţi grijă de casă. (dar acest
program nu este puţin nebunesc? Din vest în est, apoi din nou în vest, din nou în est-nordvest,
iar apoi din nou în vest. Cine a făcut acest program?? Ce, eu am fost acela!! Doamne,
Dumnezeule!)


„pleacă din nou, ce trist… miau”


++prima pagină++

începutul paginii


::::::::::Copyright(c)2003 Masaru Emoto All Rights Reserved::::::::::