Since August 25. 2003


::::::::::::::: Jurnal (Românesc) :::::::::::::::


29 ianuarie, 2006 A Treia Şcoală pentru Instructori Hado în Hilo
19 ianuarie, 2006 Mergând spre Oklahoma City
18 ianuarie, 2006 La drum
15 ianuarie, 2006 Înapoi în Japonia
12 ianuarie, 2006 Seminar la o şcoală
11 ianuarie, 2006 Toate bolile vin din minte.
5 ianuarie, 2006 Un An Nou Fericit tuturor!



A Treia Şcoală Pentru Instructori Hado se ţine în Hilo, care este un loc foarte frumos,
după cum se poate vedea în fotografia de mai jos.


Şcoala Pentru Intructori Hado se va organiza în acest hotel.


La etajul cel mai de sus se află sala. De aici se poate vedea extraordinarul ocean .


Lângă hotel se află o grădină japoneză care este bună pentru plimbări. (la trei minute
de mers pe jos se află şi un teren de golf.)


Copaci gigantici în grădina japoneză.


Grădina hotelului: unde oamenii se întâlnească şi discută cu noii lor prieteni.


Loc pentru meditaţie.

Limita de înscriere este de 30 de persoane, dar mai sunt nişte locuri libere. Aş vrea să
vă explic motivul pentru care organizăm acest seminar şi să vă rog să vă alăturaţi
nouă.

Anul trecut am avut prima Şcoală de Instructori Hado în LA, în luna iunie, iar a doua
în noiembrie. Acolo am avut parte de 60 de noi tovarăşi. Ei sunt nu numai din America,
ci şi din Canada, Mexico, Puerto Rico, Columbia, Australia, Hong Kong şi Japonia. Au
profesii diverse, cum ar fi: medici, arhitecţi, profesori, consultanţi, artişti, vindecători,
terapeuţi, designeri, angajaţi ai serviciilor civile, manageri ai calităţii apei, psihologi,
cercetători ai emisferei cerabrale drepte, practicanţi ai medicinei holistice,
conferenţiari universitari, editori, publicişti, designeri de pagini web, ingineri, lingvişti,
cercetători ai sunetului, contsructori, şomeri, şamd.

Avem în plan să organizăm astfel de şcoli şi în Europa, Australia, Asia, America Latină
şi Africa în serii, pentru a forma o reţea globală până în anul 2008.
Continui acest proiect pentru că simt că puţini oameni ar putea supravieţui acestei
societaţi moderne în aceste condiţii de crime, accidente, crize economice, războaie şi
epidemii, dacă nu vom face ceva. Am primit acest proiect de la apă.

După cinci ani de turneuri de seminarii, am ajuns la concluzia că există mulţi oameni
care consideră că ne îndreptăm spre o perioadă de criză în viitorul omenirii, în
următorii cinci sau zece ani. Astfel m-am convins, „Voi crea astfel de câmpuri în care
oamenii să poată lucra împreună într-un mod practic. Eu sunt un cercetător al apei,
care constituie principiul tuturor lucrurilor. Astfel că pot conduce această orientare,
sau mai degrabă, trebuie să o fac.” Aş vrea să-i întâlnesc pe cei care au acest
sentimentul acestei crize inerente şi intenţia de a face ceva pentru instaurarea păcea
în lume. Oamenii ca cei descrişi mai jos, sunt bineveniţi:

  1. Cel care va răspândi ideea despre HADO prin intermediul imaginilor cu cristale de apă împreună cu ideile sale, oamenilor din întreaga lume.
  2. Cel care va sprijini WPWP, proiectul de a furniza 650 de milioane de copii ale
    versiunii pentru copii a cărţii Mesaj de la Apă, copiilor din întreaga lume. (Coordonare
    în editare, distribuiţie, sponsorizare şi donaţii din diverse ţări).
  3. Cel care caută reţele şi comunităţi pentru a-şi împărtăşi propriile tehnici HADO şi
    propriile gînduri (inclusiv toate practicile existente de vindecare).
  4. Cel care se ocupă de cercetare în domeniul energiei gratuite şi care caută un loc în
    care să realizeze astfel de cercetări împreună cu oameni care au preocupări
    asemănătoare.
  5. Cel care are capacitatea de a deveni un coordonator în adaptarea tehnologiei HADO
    în diversele domenii industriale.
  6. Cel care ar vrea să realizeze cercetări asupra apei, cu aparatură profesională.
  7. Cel care are nevoie de reţele şi piaţă de testare pentru răspândirea ideii a ceea ce
    societatea ar putea numi subiecte metafizice.
  8. Cel care-şi caută o carieră nouă utilizând ideile Hado.
  9. Cel care se afă momentan în industria publicisticii, editării şi ar dori să creeze o
    revistă a membrilor Hado, sau orice alte activităţi editoriale.
  10. Cel care doreşte să-şi introducă pe piaţă propriile produse Hado.
  11. Cel care este pur şi simplu curios de ceea ce înseamnă de fapt, de HADO.
  12. Cel care speră să adauge tehnologia şi filozofia Hado în propria organizaţie.
  13. Oricine altcineva care îşi doreşte pace în întreaga lume şi vrea să facă ceva în acest
    scop.

După cum v-am explicat, a treia şcoală se va ţine la Hilo pe marea insula a insulelor,
Hawaii. Pentru mai multe informaţii, vă rog vizitaţi adresa de mai jos:

Japoneză:http://hado.com/event/page.htm
Engleză:http://hado.net/hado_instructional_school.html

Pentru că începerea celei de-a treia şcoli va fi foarte curând, aţi putea fi interesaţi în
cea de-a patra şcoală pentru instructori Hado, care va avea loc pe coasta de est a
Americii, la mijlocul lunii iunie, în timp, ce cea de-a cincea va fi organizată în Bali,
Indonesia la sfârşitul lunii iunie. Îmi cer scuze că folosesc jurnalul ca buletin de
informaţii. Dar sper că îmi veţi acorda sprijinul şi înţelegerea dvs.


Veniţi cu toţii! Eu vă aştept!!



* 19 Ianuarie, 2006 Mergând spre Oklahoma City

Ieri am ajuns în aeroportul din Los Angeles ieri şi am rămas aici. Am plecat spre
Oklahoma City, prin Denver, cu avionul dimineaţa devreme. Scopul acestei călătorii
este acela de a participa la întâlnirea Fundaţiei Internaţionale Apă Pentru Viaţă
(IWLF). Oklahoma City este oraşul în care locuieşte d-na Lynne Hardin, secretargeneral
al IWLF. Este ziua primei întâlniri a consiliului de conducere.

Am ajuns în Denver la timp, la ora 11. Aici, totul era acoperit de zăpadă. Zborul
nostru de la ora 12:25 spre Oklahoma City a fost anulat. Îmi fusese frică să nu se
petreacă aşa ceva. Oricum, zborul a fost anulat nu din cauza zăpezii, ci a unei
defecţiuni a avionului.

Următoarele zboruri erau programate la 3:50 şi 6:15, dar cel de dinainte fusese
umplut la capacitate şi 16 oameni aşteptau anularea biletelor. Astfel că nu aveam
altă soluţie, decît să luăm avionul de la 6:15, ceea ce însemna să pierdem întâlnirea
şi recepţia. Chiar dacă am fi putut să luăm avionul de 3:50, am fi putut ajunge doar
în ultimele minute ale recepţiei organizate cu acesată ocazie. Am rugat-o pe
secretara mea, d-na Furuya să o sune pe Lynne pentru a-i aduce la cunoştinţă
situaţia.

Dar, dl. Hazaka, preşedinte al IHM începuse negocierile cu angajaţii companiei
aeriene. Se pare că i-a rugat să mă pună pe mine şi pe d-na Furuya în capul listei
de aşteptare pt. zborul de la ora 3:50, spunând că trebuie să participăm la o
întâlnire şi că suntem aşteptaţi de mulţi oameni.

S-a făcut un anunţ prin care se căutau oameni dispuşi să renunţe la locurile lor. Dar
eu eram disperat. Când a sosit ora de îmbarcare şi oamenii au început să urce în
avion, mi-am auzit numele . D-na Furuya s-a grăbit spre ghişeu şi s-a întors repede
strigând, „putem lua avionul acesta!”

Datorită d-lui Hazaka, am reuşit. I-am spus „Mulţumim. Vom merge noi primii. Te
vom aştepta în Oklahoma City.” Iar eu şi d-na Furuya ne-am urcat la bordul
avionului. În timp ce mă aşezam şi îmi strângeam centura de siguranţă, d.na
Furuya a strigat, „Iată-l!” L-am zărit pe dl. Hazaka venind spre noi cu un zâmbet
larg pe faţă. „De ce eşti aici?” „O doamnă m-a privit în ochi şi mi-a zâmbit. Apoi mia
dat biletul ei. Ha ha.”

Nu ar trebui să renunţăm niciodată la speranţă. Am reuşit să ajungem la timp
pentru recepţie. Cu toţii mă aşteptau de două ore şi când am ajuns, am fost primiţi
cu ropote de aplauze. Într-adevăr am nişte angajaţi grozavi. Îţi mulţumesc, d-le
Hazaka.


Am avut parte de o primire călduroasă.


Împreună cu partenerii mei, partea 1


Împreună cu partenerii mei, partea 2


O cameră din vila în care a avut loc recepţia.


Dând un interviu şi aici.



* 18 Ianurie, 2006 La drum

Scriu acest jurnal în aeroportul Narita. Da, am plecat din nou la drum. De data
acesata merg în America; Oklahoma (pentru a participa la şedinţa consiliului de
administraţie al Fundaţiei Internaţionale Apă pentru Viaţă), LA, Hawaii, Islanda,
Insula Maui, Insula Kauai şi Insula Oahu (pentru a susţine seminarii).

A treia Şcoală pentru Instructori va fi organizată în Insulele Hawaii începând cu 13
feb. până în 18 feb. Mă voi întorce în Japonia în data de 20 feb. Aţi putea crede că
sunt prea ocupat, dar mă simt bine, mulţumesc.
De-abia aştept începerea Şcolii pentru Instuctori Hado din Hawaii.


La Şcoala pentru Instructori Hado din LA, noiembrie 2005

Nu sunt multe de spus despre faptul că merg la Şcoala penrtu Instructori Hado. Vă
rog să citiţi invitaţia pentru şcoală scrisă de mine, şi veţi înţelege motivul pentru
care simt astfel.

Creem un câmp de rezonanţă magnetică şi învăţăm împreună la şcoală.

Aici este un „Câmp de Rezonanţă Magnetică” caligrafie pe scenă.

A doua Şcoală pentru Instructori Hado s-a organizat la hotelul Hilton din aeroportul
Los Angeles, în noiembrie anul trecut, la care au participat 34 de studenţi noi. În
plus, şapte absolvenţi ai primei Şcoli pentru Instructori Hado, care s-a ţinut în luna
iunie anul trecut, au venit şi acum. Astfel că în total au fost 41 de participanţi.


La cea de-a doua Şcoală pentru Instructori Hado, cu toţii păreau foarte intreresaţi.

La prima Şcoală pentru Insrtuctori Hado am avut 24 de participanţi, astfel că, o
treime dintre absolvenţi au venit din nou, mulţi dintre ei, erau din state foarte
îndepărtate, ca Hawaii, Wisconsin, Carolina de Sud. Au locuit la acelaşi hotel şi au
participat la cursuri, pentru a doua oară, timp de patru zile.

Am fost foarte impresionat auzind discursul absolvenţilor la petrecerea de la cină.
Ei au spus că au susţinut cu toţii seminarii în localităţile lor, după absolvirea Şcolii,
folosind fişiere Power Point cu aproximativ 500 de imagini cu cristale de apă pe care
le primiseră la încheierea cursurilor. Mulţi dintre ei au adăugat faptul că la început
erau emoţionaţi, dar că le-a plăcut foarte mult.

Era exact cum mă aşteptasem. Au vorbit ca nişte copii. Când am înţeles că au
ajuns până aici, să poată transmite mesajele şi sentimentele lor noilor studenţi, am
fost mişcat până la lacrimi. Cei 34 noi Instructori Hado îi ascultau pe absolvenţi, cu
ochii strălucind de emoţie.


Toată lumea zâmbeşte.

Se părea că erau cu toţii încântaţi că în sfârşit găsiseră oamenii potriviţi la locul
ptrivit.

Oamenii care s-au unit împreună în numele apei, al Hado-ului şi al lui Masaru
Emoto, s-au împrietenit unii cu alţii cu uşurinţă, ca şi cum ar fost împreună în
aceeaşi tabără, în vieţile lor anterioare. În astfel de situaţii, ia fiinţă acest Cîmp
Magnetic de Rezonanţă, care este parte integrală a energiei libere.

De ce nu vă alăturaţi nouă pentru a face a cest câmp să ofere energia iubirii şi a
recunoştinţei pământului şi oamenilor!

A treia Şcoală pentru Instructori Hado se va ţine la Hilo, în Insulele Hawaii, o
foarte bună ocazie pentru a face aceasta. De-abia aştept să vă întâlnesc, prieteni
din vieţile trecute.

Ne vedem curând! Sunt bine!



* 15 Ianuarie, 2006 Înapoi în Japonia

Am ajuns la aeroportul Narita şi întorcându-mă acasă, după o lună de absenţă.


Ziua în care ne-am luat rămas bun. Ei sunt cei care ne-au condus....


Lotusul s-a deschis spre mine ca şi cum ar fi vrut să-şi ia rămas bun.


Dl. John, preşedintele staţiunii Kamalaya
Interviul cu el îl puteţi găsi în revista lunară „Hado”.

M-am trezit pe la prânz şi am plecat împreună cu soţia mea să mâncăm bibimba la
un restaurant korean. După masă, ea s-a dus la cumpărături, iar eu am mers pe jos
vreo 20 de minute pănă la o frizerie.

În timp ce plăteam pentru tuns, mi-am amintit conversaţia pe care am avut-o cu dl.
Howard, translatorul. Înainte cu trei zile sei tunsese şi el scurt. „Wow! Îţi stă foarte
bine. Apropo, cam cât costă un tuns pe aici?” „100 de bahts. Aproximativ 300 de
yeni. E ieftin, nu-i aşa?” „300 de yeni?! Foarte ieftin.”

Azi am plătit 4100 de yeni (cam 1300 de bahts) pentru un tuns, cam de
treisprezece ori mai scump decât în Samui. În general, cred că preţul unui tuns este
un bun criteriu pentru a determina nivelul de trai dintr-o ţară. Un tuns nu costă
prea mult, atfel că este potrivit să compari costul muncii. 4100 de yeni ar trebui să
fie un preţ standard pentru un tuns în Japonia. (Costul unui tuns şi abonamentul pe
o lună la ziar au fost aproape aceleaşi, în Japonia, de mult timp.) Cu alte cuvinte,
gradul de bogăţie al japonezilor este cam de treisprezece ori mai ridicat faţă de cel
al thailandezilor sau al celor care trăiesc în Samui, în ceea ce priveşte banii.

Asta îmi aminteşte de un lucru pe care l-am spus într-un seminar de-al meu, recent:

„Dezastrele naturale din zilele noastre se presupune că sunt cauzate de
dezechilibrul energetic, care ar putea fi cauzat de dezechilibrul economic. Trebuie să
învăţăm de la apă să ne redobândim echilibrul; apa curge de sus în jos, iar banii ar
trebui să facă precum apa. Dar în prezent, banii curg de jos în sus, fapt care
înrăutăţeşte dezechilibrul energetic.”

Nu vreau să reneg sistemul capitalist din zilele noastre, dar cred că este important
ca oamenii/ţările bogate să spijine oamenii/ţările sărace. Noi, japonezii, am putea
merge în ţările sărace, cum este Asia, să cheltuim bani. Există mulţi oameni buni şi
o natură frumoasă pe care o pierdem. Aceasta ar putea să însemne că noi putem
contribui la instaurarea păcii în lume şi în acelaşi timp ne putem simţi bine şi ne
putem vindeca. Japonezii sunt norocoşi, cred eu.


Vorbind cu oamenii care au venit să mă întâlnească
Cu toţii au văzut filmul „What the bleep do we know?”. Datorită existenţei DVDurilor?

Apropo, nivelul de zahăr din sânge. Acesta este sfârşitul raportului meu zilnic din
Samui. Vă muumesc foarte mult tuturor celor din Samui. Kop Koon Khrap!! Voi
reveni.

13 Ian: 203
În ultima seară pe care am petrecut-o în samui, am mers împreună cu soţia mea
la un restaurant japonez. După mult, timp, m-am putut bucura de bere şi mâncare
japoneză. Astfel că, nivelul de zahăr n-ar trebui să fie prea mare.


Problema este berea!

14 Ian.: nu l-a măsurat.
A băut 2 pahare de Shochu sau lichior japonez şi am mâncat tăiţei japonezi.

15 Ian.: 279
la prânz am mâncat bibimba, orez, patru scoici prăjite, 2 calmari prăjiţi şi un
scallop prăjit la cină, gătit de soţia mea. Acestea sunt mâncărurile mele preferate.
Fărăr lichior. Cifra nu este satisfăcătoare. Voi mânca Be-Max la prînz, începând de
mâine. Voi reuşi!



* 12 Ianurie, 2006 Seminar la o şcoală

După seminarul din 9 ian. am fost invitaţi acasă la d-na Christina, soţia lui Yeaon.


împreună cu familia

M-am bucurat de cina pe care am luat-o împreună cu familia ei. M-am străduit să
nu mănânc prea mult pentru că doctorul îmi spusese că mâncarea thailandeză
conţine mult zahăr. Dar nivelul de zahăr din sânge mi-a crescut la 229 de la 185,
cât avusesem în ziua precedentă. L-am putut menţine sub 200 doar o singură zi.


mâncăruri delicioase

În data de 10 ian. Am mâncat sushi, prima mâncare japoneză pe care am mâncato
aici. Nivelul zahărului din acea zi a fost de 208. Se pare că sushi este bun pentru
asta. Oricum, trebuie să încerci să faci exerciţii şi să ţii regim pentru a-ţi îmbunătăţi
starea în caz de diabet. Astfel că trebuie să refuzi invitaţiile la cină, cu o voinţă de
fier, dar eu am acceptat-o şi încă, cu bucurie. Cred că va trebui să mă răzgândesc
şi-mi este foarte greu să fac asta.

Familia Christinei este compusă din tatăl (din Olanda), care are legături cu
biserica, soţia thailandeză şi cei opt copii. Tuturor le place muzica.


Familia Christinei este ca familia Trapp sau familia Osmond.

În ziua următoare (10 ian.), am susţinut un seminar la o şcoală elementară de pe
insulă. Tatăl ei m-a prezentat elevilor. Copiii au cântat şi au dansat în faţa elevilor;
au ridicat toată clădirea în picioare.


Copii cântând şi dansând

La acest seminar au venit cam 150 de copii din clasele a 5-a şi a 6-a. Ei nu
văzuseră zăpadă niciodată în viaţa lor, astfel că mi-a fost destul de dificil să le
explic despre cristalele de apă. Am simţit că, copiii din Samui erau inocenţi pentru
vârsta lor. Oare din cauza climei moderate? Le-am dăruit autocolante cu cristale,
tuturor. Păreau foarte interesaţi. Profesoarul le-a spus ceva (Bănuiesc că le-a spus
să folosească cuvinte pozitive), după care ei au răspuns „Da! Mulţumim!” Acela a
fost momentul cel mai impresionant. Dacă ei vor arăta pozele cu cristale oamenilor
pe care îi vor întâlni, cristalele de apă s-ar putea înfierbânta pe insula fără zăpadă,
Samui.


Am susţinut seminarul în faţa acestor copii.


In curtea şcolii elementare este o rocă masculină!?

Azi am susţinut un seminar pentru aproximativ 50 de elevi de liceu, în timpul
cursului lor de limba engleză. Acesta a avut loc în apropierea staţiunii în care
locuim.


la seminarul pentru liceeni

Eu am vorbit în japoneză, iar dl. Howard a tradus în engleză, apoi profesorul în
thailandeză. Elevii erau foarte atenţi, pe de-o parte pentru că studiau engleza,
bănuiesc. Am simţit că le-a plăcut în mod special experimentul cu diapazonul.


Dl. Howard a tradus pentru mine, pentru prima dată. Am fost o echipă grozavă.


Reprezentatul lor mi-a făcut un compliment în limba engleză.

După cum puteţi vedea, dacă sunt rugat, mă străduiesc să merg oriunde pentru a
întâlni copii, dacă timpul îmi permite. Astfel că, vă rog să nu ezitaţi să-mi faceţi
astfel de oferte. Voi veni cu cartea cu cristale care va fi gata la timp.


împreună cu elevii

Nivelul zahărului din sânge astăzi:
Am terminat de luat cina la ora 6.40pm şi m-am pregătit pentru a merge la sală la
ora 7.00pm. M-am întors la ora 9.00pm şi mi-am măsurat nivelul de zahăr din
sânge. Condiţiile nu au fost ca înainte, dar cifra a fost ideală: 122. Să susţin un
seminar este pentru mine cea mai bună metodă de a mă menţine în formă!



* 11 ianuarie, 2006 Toate bolile vin din minte.

Sunt în Kamalaya, Samui de mai mult de trei săptămâni. Mai întâi de toate, aş vrea să
vă informez asupra nivelului de zahăr pe care l-am avut în sînge.

Jan. 5: 207 (prânz: B-Max, cină: orez şi peşte)
Jan. 6: 392 (prânz: B-Max, cină: tăiţei instant)
Jan. 7: 262 (prânz: B-Max)
Jan. 8: 185 (seminar, prânz: curry, cină: orez şi peşte)
Jan. 9: 229 (seminar, prânz: curry, cină: mâncare thailandeză)
Jan. 10: 208 (prânz: orez şi peşte gătit, cină: sushi)
Jan. 11: 225 (prânz: B-Max, cină: orez şi peşte)

Trebuie să vă spun câte ceva despre cifra din 6 ianuarie:


Nivelul zahărului în sânge la o oră după cină (11:30pm)

De ce a crescut cu 185 de puncte faţă de ziua precedentă? Am băut prea mult?
Nu, nu am mai băut deloc din prima zi a acestui an, nici măcar o picătură. Atunci, am
mâncat prea mult? Nu, am mâncat doar nişte tăiţei instant (cu o prăjitură de orez)
adusă din Japonia, înainte de ora 11pm pentru că nu am avut timp suficient pentru a
cina.
Iar în această zi, s-a nimerit să-mi măsor singur nivelul zahărului din sânge, înainte de
a mânca.

(De obicei, îl măsor la o oră după cină.) Cifrele au fost după cum urmează: 183(6pm),
177(7pm), 146(8pm). Eram mulţumit că toate erau sub 200, lucru pe care abia îl
aşteptasem. După cină, am rugat-o pe soţia mea (care tocmai sosise în Samui) să-mi
măsoare nivelul de zahăr din sânge. Bineînţeles că mă aşteptam să fie sub 200. Dar am
fost dezamăgit de rezultat.

Ea s-a uitat la mine cu o privire sceptică. M-am grăbit să-i replic: i-am spus „Trebuie să
fie o greşeală! Am fost cuminte. Îmi fac exerciţiile în fiecare zi, nu beau alcool şi am
mâncat doar B-Max la prânz. Iar la ora opt era 146.” Apoi i-am arătat cifra care
rămăsese în memoria aparatului.


Nivelul zahărului la ora 8pm

Văzând asta, s-a convins „Este într-devăr ciudat… OK. Hai să măsurăm din nou”. Apoi
a luat aparatul şi m-a înţepat cu el în ureche. Dar cifra nu s-a modificat prea mult. Nu
puteam înţelege de ce şi am tăcut amândoi.

Bănuiesc că acest lucru s-a petrecut din cauza stresului meu exagerat şi subit. Soţia
mea s-a întors în Japonia temporar, în 30 dec., şi a venit înapoi aici în ziua de 6 ian.
Bineînţeles că nu vreau să spun că ea este sursa mea de stres.

Trebuia să aterizeze pe aeroportul din Samui la 7.50 pm. Am cerut ca o maşină a
hotelului să mă ducă la aeroport penrtu a o aştepta, dar s-a produs o neînţelegere şi
maşina a plecat fără mine.

Nu aveam altă posibilitate decât să o aştept în cameră, fără a-mi lua cina. Aeroportul
se află cam la o distanţă de 40 de minute de mers cu maşina de la hotel, astfel că m-am
gândit că vom putea lua cina împreună când va ajunge. Dar începuse să mi se facă
foame din moment ce mâncasem numai mâncare dietetică la prânz. Astfel că pentru a-
mi distrage mintea de la starea de iritare provocată de foame, m-am gândit să-mi
măsor nivelul zahărului din sânge, înainte de a mânca.

La ora opt, am rugat recepţia să-l contacteze pe şofer pentru a-mi confirma dacă a venit
avionul. Am aflat că avionul avea o intârziere de 70 de minute şi va ajunge la ora 9pm.
Această veste m-a făcut să mă stresez foarte mult şi hado al anxietăţii a început să
crească. Întodeauna mă îngrijorez mai mult decât ar trebui, atunci când soţia mea
călătoreşte singură cu avionul. Dar în această zi am exagerat, din cauza faptului
avionul avea o oră întârziere. În total, a întârziat 2 ore şi 10 minute. Între timp, starea
de anxietate mi-a scăpat de sub control. În plus, îmi era şi foame şi nu aveam voie să
beau alcool. Am fost avut acesată stare puternică de stres, timp de tei ore, până când,
în sfârşit, am văzut chipul soţiei mele.

Era ora 10.40 pm când a ajuns la hotel. Restaurantul era deja închis. Astfel că am
mâncat tăiţeii instant pe care îi adusese din Japonia. După aceea am măsurat din nou
nivelul zahărului din sânge şi am fost amândoi uluiţi.

De fapt, îmi măsurasem nivelul zahărului înainte de cină. Era 122, foarte satisfăcător.
După cină, era 225. (Poate pentru că mâncasem prea mult orez.) Crescuse cu 103
puncte. În acea zi (6 ian.), a fost 146 înainte de cină şi 392 după cină. Crescuse cu 246
de puncte, dar faptul că am mâncat tăiţei instant ar fi putut determina o creştere de
maxim 100 de puncte din 246. Astfel că cele 146 de puncte care nu ies la socoteală au
fost cauzate de altceva, nu de tăiţei. Astfel că preuspun că acest fapt se datorează
stresului sau hado-ului de anxietate.

Presupun că tensiunea arterială are o tendinţă similară. Astfel că, eu cred că ceea ce
provoacă o hemoragie cerebrală sau o criză este stresul excesiv din viaţa noastră
cotidiană.
Ei, oare ar fi bine să bem ceva din când în când?!
Am avut seminarii în data de 8 şi 9 ianuarie, pe care le aşteptam cu nerăbdare. Nivelul
zahărului în sânge, în data de 8 ian. a scăzut sub 200 pentru prima dată. Am luat
prânzul împreună cu toată lumea şi cu toate acestea, nivelul de zahăr a fost de 184. Se
pare că seminariile sunt pentrtu mine cel mai bun mijloc de a mă menţine în formă.


Primul eveniment în Kamalaya în 8 şi 9 ian.
Am avut la seminar mulţi oameni din afara insulei.

În ambele zile, au venit la seminar aproxiativ 40 de oameni. Taxa de intrare a fost de
aproximativ 6000 de yeni. Am simţit că toată lumea a fost mulţumită. Unii dintre ei
veniseră de pe continent cu avinul, din ei, majoritatea erau vestici. Seminariile care au
oc într-o staţiune au un aer internaţional.

Impresionant în acest seminar a fost un vindecător vocal d-na Shanti care a cântat
„Marea Declaraţie” („The Grand Declaration”), şi cu toţii am cântat împreună cu ea.


D-na Shanti cântând „Marea Declaraţie” în japoneză

Bineînţeles că am cântat şi eu în japoneză. A fost foarte impresionant. Am înregistrat
cântecul pe o casetă, şi voi fotografia cristalul apei care va asculta acest cântec, când
mă voi întoarce în Japonia.


Interviu acordat presei locale.



* 5 ianuarie, 2005 Un An Nou Fericit tuturor!

 

An Nou Fericit tuturor!

Soţia mea s-a întors în Japonia în 30 decembrie, astfel că am întâmpinat noul an singur, pe
această insulă tropicală. Soţia mea se va întorce aici în data de 6, dar aceasta este prima dată
de când ne-am căsătorit când nu petrecem împreună noaptea de revelion. Eram amândoi
îngrijoraţi că nu voi putea avea grijă de sănătatea mea fără ea, dar se pare că mă descurc
destul de bine.

Iată şi raportul asupra nivelului de zahăr din sânge până acum. Am venit pe această insulă în
data de 20 decembrie asfel că vă voi prezenta datele începând cu acea zi.

Dec. 20・・・388
Dec. 21・・・305
Dec. 22・・・308
Dec. 23・・・357
Dec. 24・・・389
Dec. 25・・・367
Dec. 26・・・277
Dec. 27・・・357
Dec. 28・・・236
Dec. 29・・・219
Dec. 30・・・288
Dec. 31・・・279
2006
Jan. 1・・・257
Jan. 2・・・264
Jan. 3・・・210
Jan. 4・・・203

Unii dintre dvs. S-ar putea să vă plângeţi că nu vă pasă de nivelul zahărului din sângele unei
persoane, dar vă rog să înţelegeţi că există mulţi oameni în jurul meu care suferă de diabet şi
care sper că vor avea de câştigat din experienţa mea.

Un lucru care merită menţionat este faptul că am încept să iau B-Max,un supliment alimentar dietetic, la prânz şi am încetat să mai beau alcool începând cu 1 ianuarie. De asemenea, mă plimb în piscină timp
de 40 până la 50 de minute zilnic. Bineînţeles, îmi fac şi exerciţiul de plimbare zilnic.


Mâncarea thailandeză este delicioasă, dar pentru nivelul zahărului din sânge…


Lasă toate grijile să dispară şi pluteşte

Probabil acestea sunt motivele pentru care nivelul zahărului din sânge mi-a scăzut. Apropo, soţia mea se
întoarce în data de 6, sper să ajungă pe la 100 până atunci.

Apropo, azi s-a petrecut ceva intersant. M-a oprit un tânăr, într-o japoneză slăbuţă.
“konichiwa, sunteţi dl. Emoto? Numele meu este Ben. Am venit din Japonia”


Ben este profesor în Maebashi, Gunma

Ceea ce este interesant, este faptul că el a început să predea la un gimnaziu în Maebashi ca profesor de
limba engleză fiind din Noua Zeelandă, anul trecut. Era în mijlocul unei călătorii prin insulele thailandeze
în vacanţa sa de iarnă, când a închiriat un DVD într-una din zilele trecute. Şi acel DVD era “What the
Bleep Do We Know!?”

Bineînţeles că el nu ştia nimic despre acest japonez Emoto, dar când a venit în Samui, a descoperit pe
pliantul staţiunii (se va organiza aici un seminar de-al meu în data de 8 şi 9) că cel al cărui nume este
menţionat în film se află pe această insulă. Să-l întâlnesc efectiv, imediat după vizionarea filmului, pe o
insulă la întâmplare în Thailanda, nu este altceva decât pură surpriză.

Maebashi este un loc în care eu a locuit timp de un an şi am urmat aici gimnaziul, din cauza serviciului
tatălui meu. Este un oraş care îmi place foarte mult. Am vorbit despre Akagisan, râul Tone, şi frumosul
parc Shikishima şi ne-am promis să ne revedem. Această întâlnire era o mare şansă, dar astfel de
sincronicităţi par să fie tot mai dese în ultima perioadă.


La o petrecere în data de 31 decembrie.
Împreună cu două femei frumoase.


Stai aşa, ce am în mână?


Aici este tot Samui


Există mulţi câini vagabonzi pe această insulă. Dar toţi sunt blânzi.


Buddha thailandez arată bine.


O stâncă masculină?!


++prima pagină++

începutul paginii


::::::::::Copyright(c)2003 Masaru Emoto All Rights Reserved::::::::::